Video Avocaţii lui Călin Georgescu invocă vicii de procedură. "Tot ce mi se întâmplă e de la Dumnezeu"
Călin Georgescu a apărut astăzi, pentru prima oară, în faţa judecătorilor în procesul în care este acuzat de tentativă de lovitură de stat. Avocaţii lui au obţinut, însă, amânarea după ce au vorbit despre un dosar misterios. Până la reluare, fostul candidat la preşedinţie va afla mâine dacă se va întoarce în arest în cazul omului de afaceri care îl acuză că l-a înşelat cu un milion de euro.
"Credeti că se apropie căderea regelui? Veţi merge pe judecare simplificată?", se adresează reporterii lui Călin Georgescu.
Căin Georgescu, acuzat de tentativă de lovitură de stat
Fostul candidat la fotoliul de la Cotroceni a venit la instanţă flancat de gărzile de corp şi susţinătorii săi.
"Tot ceea ce mi se intampla este de la Dumnezeu, spre binele nostru comun!", a declarat Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale.
Înaintea lui, la instanță a ajuns Horațiu Potra, însă nu a suflat o vorbă în fața camerelor de luat vederi. A intrat în viteză în sediul instanței. La fel de repede s-a terminat și întâlnirea celor doi cu judecătorii.
Ședința de judecată a durat o jumătate de oră. Magistrații au amânat termenul ca să aibă timp să citească un volum secret din dosar la care nu au avut acces pentru că judecătorii de aici, de la Curtea de Apel, l-au trimis la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Judecătorii Curții Supreme sunt așteptați să lămurească ce probe conține acel volum. Procesul va fi reluat pe 12 octombrie, iar până atunci Călin Georgescu va afla dacă va fi arestat, așa cum cer procurorii DIICOT în dosarul de escrocherii financiare deschis săptămâna trecută. Călin Georgescu, omul de afaceri Ionel Rusen și un italian sunt acuzați că au înșelat un antreprenor cu un milion de euro. Interceptările din acea anchetă arată că fostul candidat la prezidențiale își pregătea fuga din țară.
Stenograme din dosarul DIICOT
CĂLIN GEORGESCU: Planul este așa. Mai îmi trebuie să scap de controlul judiciar…
IONEL RUSEN: Da. Asta e...
CĂLIN GEORGESCU: Și a doua chestiune, vreau să te interesezi cum fac pentru… în caz de ceva… cu azil politic.
IONEL RUSEN: Când mergem acolo ne vedem cu fostul șef (…) procuror pe Italia. (…) E un prieten foarte bun. El o să ne ajute cu tot ce înseamnă…
CĂLIN GEORGESCU: (…) și pentru băieții ăștia ai mei.
IONEL RUSEN: Da. Pentru toată echipa.
În acest dosar, judecătorii Tribunalului București au decis că poate fi cercetat sub control judiciar, iar decizia a fost contestată.
