CCR discută pe 12 august sesizarea la legea ANI, jalon PNRR. Judecătorii îşi întrerup vacanța
Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 12 august sesizarea pe noua lege ANI. Judecătorii îşi întrerup vacanța pentru ca termenul prevăzut în PNRR să nu fie depășit.
Curtea Constituţională a României va discuta pe 12 august sesizarea privind Legea ANI, au transmis surse judiciare.
Amintim că Parlamentul a adoptat ieri Legea integrității, iar PSD şi AUR şi-au susţinut reciproc amendamentele. Senatorii AUR au susţinut amendamentul PSD prin care primarul Timişoarei, Dominic Fritz, şi-ar putea pierde mandatul.
De cealaltă parte, senatorii PSD au votat amendamentul AUR prin care partenerii de viaţă ai demnitarilor vor fi obligaţi să depună declaraţii de avere. Una dintre ţinte este Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui.
PNL a anunțat ieri, în plen, că va contesta legea la Curtea Constituțională.
Într-un comunicat de presă, PSD a condamnat azi "acțiunea scandaloasă a USR și PNL". "Au blocat 771 de milioane de euro din banii europeni ai României pentru a-l scăpa pe condamnatul Dominic Fritz", au acuzat social-democrații.
Potrivit textului adoptat, "persoanelor faţă de care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau de conflict de interese şi pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicţiei prevăzute de lege, calculat de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a hotărârii judecătoreşti, le încetează de drept funcţia, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
De asemenea, proiectul adoptat prevede că şi "persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi" va fi obligată să depună declaraţii de avere şi interese. Actul normativ stipulează că 47 de categorii de demnitari au obligaţia de a depune declaraţii de avere şi de interese, Agenţia Naţională de Integritate urmând să publice pe site-ul instituţiei, în termen de 60 de zile, declaraţiile de interese financiare.
