Video "Doamna cu coasa", doctoriţa Maria Miron de la Spitalul Pantelimon, va fi cercetată pentru 4 crime
Informaţii noi în dosarul deceselor de la Spitalul "Pantelimon", deschis în vara anului 2024, după moartea suspectă a 17 pacienţi. Doctoriţa Maria Miron, cea supranumită "doamna cu coasa" pentru faptul că ar fi ales pacienţii care urmau să moară va fi cercetată pentru patru crime.
Procurorii au extins urmărirea penală, iar Maria Miorn va fi anchetată şi pentru instigare la fals intelectual. Vă reamintim că procurorii o acuză pe doctoriţă că abandona bolnavii aflaţi în stare gravă, terminală și îi cataloga "De lăsat".
Le-ar fi redus sistematic dozele de noradrenalină, substanța care asigura nivelul tensiunii arteriale necesar supraviețuirii. Iniţial, Maria Miron a fost arestată, împreună cu o colegă. Toți medicii implicați în dosar vor fi chemaţi zilele următoare, pentru audieri la Parchetul Capitalei.
Patru medici specialişti din secţia de ATI a Spitalului "Sfântul Pantelimon" au fost acuzați, în 2025, că ar fi premeditat moartea unor pacienţi în stare gravă. Interceptările din dosar arată că aceștia decideau cine să fie resuscitat și cine lăsat să moară. 17 pacienți internați la Spitalul Sfântul Pantelimon ar fi murit din această cauză.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
