Video "Doamna cu coasa", eliberată şi lăsată chiar să îşi reia "activitatea" la spital. Opiniile experţilor străini, decisive în acest caz
Abia eliberate din spatele gratiilor, cele două doctorițe de la Spitalul Pantelimon acuzate de omor cu premeditare și-au luat concediu de odihnă timp de o lună și jumătate. Magistrații au dispus punerea lor în libertate, fără nicio interdicție, nici măcar cea de a profesa în spital. Ancheta procurorilor continuă. Maria Miron, poreclită "doamna cu coasa" potrivit interceptărilor din dosar, a ajuns astăzi în faţa anchetatorilor pentru percheziția informatică.
Chiar dacă nu există nicio măsură care să le interzică să se întoarcă în spital şi să se ocupe de bonavi, cele două anesteziste au cerut să stea în concediu de odihnă timp de 45 de zile. După ce judecătorii le-au lăsat în libertate, una dintre doctoriţele de la Pantelimon, Maria Miron, s-a întâlnit din nou cu procurorii.
Ancheta de la Spitalul Pantelimon continuă
Chemată pentru a doua oară pentru percheziția informatică și însoțită de avocatul ei, anestezista a stat în faţa procurorilor timp de 7 ore. Anchetatorii caută noi probe în dosar. Aşa cum cere procedura, doctoriţa trebuie să asiste la descărcarea datelor din dispozitivele ei.
Potrivit unor surse, doctoriţa a fost reţinută în declaraţii şi în faţa judecătorilor. Specialiştii în Drept explică de ce două completuri de judecată au luat decizii diferite în acest caz.
"Soluţia Curţii de Apel spune că propunerea de arestare este neîntemeiată, ceea ce înseamnă că în faţa judecătorilor Curţii de Apel, probele administrate şi propuse n-au fost suficient de convingătoare ca judecătorii să ia măsura arestării. Esenţială va fi expertiza de specialitate a medicilor legişti, opiniile Colegiului Medicilor, venite din ţară sau din străinătate", spune Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei.
Specialiştii cred că judecătorii din apel au nevoie de o nouă analiză a probelor şi documentelor medicale. "Suntem la graniţa între actul medical util şi actul medical inutil. Cine face diferenţa asta, altcineva decât medicii specialişti de strictă specialitate. Mi-e greu să cred că un procuror, chiar şi un judecător poate face astfel de distincţii", adaugă Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei.
A fost chemată o comisie internaţională de audit
Ministrul Sănătăţii şi premierul se bazează tot pe opinia unor experţi străini. A fost chemată o comisie internaţională de audit. "Cine-a greşit, indiferent de nume, să plătească. Trebuie făcut şi un audit cu experţi naţionali şi internaţionali al tuturor procedurilor de lucru din spitale. Pornind de la terapie intensivă, continuând pe fiecare domeniu în parte", a declarat Marcel Ciolacu, premierul României.
Între timp, Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă a cerut azi Avocatului Poporului să intervină pentru schimbarea legislaţiei privind protocoalele din secţiile de ATI.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰