Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fals om de afaceri, prins după ce a păcălit o femeie cu 120.000 de lei. Se dădea furnizor de piese agricole

Un bărbat de 38 de ani din Iași este anchetat penal după ce ar fi înșelat o femeie din Bistrița, prezentându-se drept om de afaceri și administrator al unei firme care livrează piese pentru utilaje agricole. Sub pretextul unei tranzacții de peste 250.000 de lei, individul ar fi încasat un avans de 120.000 de lei, apoi a dispărut. A fost prins de polițiști și reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de înșelăciune, potrivit News.ro.

de Redactia Observator

la 06.11.2025 , 14:58

Înșelăciune cu piese agricole din Bistriţa Năsăud Fals om de afaceri, prins după ce a păcălit o femeie cu 120.000 de lei. Se dădea furnizor de piese agricole - Shutterstock | Ilustraţie

Miercuri, 5 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bistriţa-Năsăud au făcut percheziţii în judeţul Iaşi, la  sediul social al societăţii comerciale pe care suspectul a afirmat că o reprezintă, dar şi la locuinţele unor persoane fizice din judeţul Iaşi, cercetate pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei este de 120.000 de lei.

"Din investigaţiile efectuate a reieşit faptul că o femeie, administrator al unei societăţi comerciale cu punct de lucru în Bistriţa, ar fi intenţionat să achiziţioneze piese pentru utilaje agricole, în valoare de peste 250.000 de lei, de la o societate comercială cu sediul în judeţul Iaşi. În acest context, la data de 4 septembrie a.c., un bărbat, de 38 de ani, din Hârlău, judeţul Iaşi, care s-ar fi recomandat a fi administratorul societăţii comerciale, s-ar fi întâlnit cu femeia, pentru a încheia tranzacţia. Astfel, sub pretextul livrării şi descărcării mărfii comandate la depozitul societăţii din Bistriţa, bărbatul de 38 de ani i-ar fi înmânat o factură, ar fi indus-o în eroare şi determinat-o pe femeie să-i vireze un avans de 120.000 de lei. Imediat după plata avansului, bărbatul de 38 de ani, ajutat de un tânăr, de 22 de ani, ar fi fugit de la faţa locului", informează, joi Poliţia judeţului Bistriţa-Năsăud.

Suspectul, care are domiciliul în Hârlău, judeţul Iaşi, a fost dus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, iar după audieri a fost reţinut pentru 24 de ore. 

Articolul continuă după reclamă

Joi, 6 noiembrie, acesta va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Justiţie » Fals om de afaceri, prins după ce a păcălit o femeie cu 120.000 de lei. Se dădea furnizor de piese agricole