Frații Tate, din nou în fața instanței. Vor să scape de arestul la domiciliu
Fraţii Andrew şi Tristan Tate s-au prezentat, vineri, în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti, sperând să scapre de arestul la domiciliu, informează Mediafax.
Fraţii Andrew şi Tristan Tate au ajuns vineri dimineață la Tribunal. „Probabil i-au cheltuit”, a răspuns unul dintre frații Tate atunci când a fost întrebat dacă speră să-și recupereze bunurile și banii pe care anchetatorii au pus sechestru. Pe 21 aprilie, Tribunalul Bucureşti a decis prelungirea mandatelor de arestare la domiciliu cu încă 30 de zile, atât pentru cei doi fraţi, cât şi pentru cele două femei care i-au ajutat.
Procurorii DIICOT i-au reţinut pe Andrew şi Tristan Tate şi pe două suspecte din România pe 29 decembrie 2022. Ei sunt acuzaţi de formarea unui grup infracţional organizat pentru a exploata sexual şase femei. Aceştia au negat că ar fi comis vreo infracţiune. Pe 30 decembrie 2022, judecătorii au decis arestarea preventivă. Cei doi fraţi au fost plasaţi în arest la domiciliu în 31 martie 2023.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰