Video Fulgy ar putea fi internat forţat într-un spital de boli mintale. Fiul Clejanilor este arestat la domiciliu, după ce ar fi tâlhărit un jurnalist
Arest la domiciuliu pentru Fulgy, fiul lăutarilor Viorica şi Ioniţă de la Clejani. Tânărul ar fi tâlhărit un jurnalist. Furios că acesta îl filma, i-a luat telefonul şi apoi i-a dat un pumn. Apoi a ameninţat cu moartea şi echipa Observator. Dacă nu va trece un eventual control psihiatric, tânărul ar putea fi internat forţat într-un spital de boli mintale.
Fulgy: Să moară familia mea dacă nu vă tai pe toţi. Am probleme cu capul şi tot eu scap.
Este mărturia tânărului de 23 ani care îşi recunoşte faptele în faţa camerei: a furat un telefon şi l-a lovit cu pumnul pe proprietar. Cu alte cuvinte, Fulgy se face vinovat de tâlhărie. După ce au audiat mai mulţi martori şi au văzut inclusiv aceste imagini filmate de echipa Observator, procurorii au decis să îl reţină pe atacator.
Fulgy: Deschide-mi uşa, tată! Vă sparg cu bătaia pe toţi.
Totul s-a întâmplat, ieri, în sectorul 3 din Capitală. Fiul Clejanilor venise acasă, după ce cu o seară înainte chemase Poliţia pentru a reclama că familia îl ţine sechestrat în casă.
- Fulgy, reţinut de poliţie după ce şi-a vărsat nervii pe un jurnalist. Fiul Clejanilor l-a lovit cu pumnul şi...
- Fulgy l-ar fi lovit pe Ioniţă de la Clejani, fiind supărat că a rămas fără permis: "Omul ăsta vrea să mă...
- Scandal în casa Clejanilor. Fulgy a sunat la 112 şi a anunţat că este sechestrat: Şantajat de către familia...
Fulgy: Am dreptul la viaţă, oameni buni. Nu mă droghez, nu beau, nu fac nimic.
Agenţii l-au găsit, însă, afară în curte. Pentru că a minţit când a sunat la numărul de urgenţă, a fost amendat cu 2000 de lei. A petrecut noaptea în altă parte, iar dimineaţa, s-a întors acasă şi a agresat jurnaliştii.
Dr. Eugen Hriscu, medic psihiatru: Nu există un protocol, nu există servicii şi nu există profesionişti competenţi, formaţi pentru a-i trata pe aceşti oameni.
În urmă cu două luni, Fulgy a condus drogat. Are dosar penal, iar poliţiştii i-au suspendat dreptul de a mai conduce. Familia l-a trimis la dezintoxicare în speranţa că tânărul se va cuminţi. Dar, în urmă cu trei săptămâni Fulgy a fost văzut la volanul unei alte maşini. Poliţiştii s-au autosesizat şi i-au mai făcut un alt dosar.
E Important ca tânărul să fie supus unui examen psihiatric amănunţit. Poliţiştii şi procurorii vor ști dacă faptele din ultima perioadă au fost comise cu discernământ sau nu. De rezultatele testării depinde viitorul său. Dacă a acţionat fără să fie conştient de consecinţe, Fulgy ar putea fi internat involuntar într-un spital care tratază afecţiunile pshice şi dependenţa de droguri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰