Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noi detalii din dosarul Georgescu - Potra. Sunt analizate întâlnirile şefului mercenarilor la Moscova

Procurorul general, Alex Florența, a oferit marți noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu și mercenarii lui Horațiu Potra.

de Redactia Observator

la 04.03.2025 , 16:26

Procurorul general, Alex Florența, a oferit marți noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu și mercenarii lui Horațiu Potra. Noi detalii din dosarul Georgescu - Potra. Sunt analizate întâlnirile şefului mercenarilor la Moscova

Astfel, Călin Georgescu este vizat în două dosare, respectiv cel în care a fost pus deja sub acuzare pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale, dar și în dosarul în care s-a dispus arestarea preventivă a lui Horațiu Potra și a mercenarilor lui.

De asemenea, procurorii investighează întâlnirile pe care Potra le-ar fi avut la Moscova, înainte de alegerile din decembrie 2024, dar și modul în care acesta a dus în țară arme și mari sume de bani. În plus, magistratul care ar fi intervenit în favoarea lui Călin Georgescu este în activitate, iar acțiunile lui ar fi avut loc înainte și după alegerile din decembrie.

Declarațiile au fost făcute de procurorul general, după prezentarea bilanțul activității Ministerului Public pe anul 2024. Alex Florența a anunțat că procurorii analizează posibila implicare a unor actori statali în alegerile din România.

Articolul continuă după reclamă

'Cercetările vizează și posibila implicare a unor actor străini în influențarea ciclului electoral din decembrie 2024. Analizăm inclusiv datele noi apărute în spațiul public zilele trecute. Trebuie să analizăm în ce constau aceste ingerințe, dacă ele se confirmă. Dincolo de elementele pe care le avem deja, procurorul de caz va decide dacă se impune extinderea cercetărilor și în raport de alte fapte', a precizat Florența.

Pe acelaşi subiect

În plus, anchetatorii analizează și informațiile privind vizitele pe care Horațiu Potra le-ar fi făcut la Moscova. 'Există un probatoriu amplu din punctul acesta de vedere. Sunt multe elemente de acest tip care au rezultat, inclusiv în urma perchezițiilor informatice efectuate asupra device-urilor care au fost indisponibilizate de la membrii grupării. Toate aceste elemente, pentru că vorbim de un volum foarte mare de date informatice, sunt analizate în timp real. Vor fi puse toate piesele puzzle-ului cap la cap și, la momentul respectiv, vă vom prezenta o concluzie', a explicat procurorul general.

Judecătorul implicat în dosarul lui Georgescu este încă în funcție

'Evident că nu vă pot spune cine este magistratul, suntem în cursul unor cercetări. Partea de sprijin care este reținută în sarcina magistratului vizează toate aspectele care sunt reținute în momentul de față ca și încadrare juridică. Este un magistrat încă în activitate', a spus Florența, adăugând că sprijinul acordat de acel magistrat ar fi început în perioada de dinainte de alegeri și a continuat până în prezent.

Pe de altă parte, șeful Parchetului General a precizat că cercetările care îl vizează pe magistrat sunt in rem și se referă la infracțiunea de favorizarea făptuitorului. Alex Florența a mai afirmat că anchetatorii vor să afle cum au ajuns armele la membrii grupării lui Potra și de unde provin cei 3,3 milioane euro găsiți într-un seif.

'Investigăm și această pistă. Trebuie să stabilim cum au ajuns aceste arme în România, cum au fost introduse în țară și de către cine: de către membrii grupării sau de către altcineva care le-a furnizat după aceea membrilor grupării (...). Se fac cercetări inclusiv cu privire la proveniența acestei sume, inclusiv la posibila săvârșire a infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor, să vedem în ce măsură aceste sume de bani au intrat legal în România, în ce măsură întreg acest flux financiar a fost obiectul declarațiilor la organele fiscale, dacă s-au plătit taxele aferente bugetului de stat', a mai spus Florența. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu mărirea bugetului pentru întărirea armatei?
Observator » Justiţie » Noi detalii din dosarul Georgescu - Potra. Sunt analizate întâlnirile şefului mercenarilor la Moscova