Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pedepsele primite de medicul şi cei 12 complici care eliberau certificate false de vaccinare în pandemie

Decizie controversată în dosarul "vaccinărilor la chiuvetă", din Prahova. Medicul şi cei 12 complici care făceau parte dintr-o reţea care a eliberat adeverinţe false de imunizare COVID au primit pedepse cu suspendare ori amânarea executării. Membrii reţelei erau acuzaţi că au primit bani sau bunuri de la persoane care refuzau să se vaccineze, dar aveau nevoie de certificate pentru a putea călători în perioada pandemiei.

de Cristi Georgescu

la 08.12.2025 , 14:18

Chiar dacă există o condamnare în acest caz, până în acest moment anchetatorii nu au putut să stabilească exact ce sumă a revenit fiecărui membru al reţelei din şpăgile date de cei care nu voiau să se vaccineze. Medicul a fost condamnat pe 17 mai 2023 la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare în urma unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. Condamnarea include pedeapsa de 2 ani pentru luare de mită şi un an şi 6 luni pentru fals informatic.

Care erau sumele plătite

Într-un proces separat, cei 12 complici ai medicului, mai exact asistente, infirmiere şi angajaţi ai Spitalului de Urgenţă Ploieşti, au primit pedepse cuprinse între 8 luni cu amânarea executării pedepsei şi 3 ani cu suspendarea executării pedepsei. Hotărârea definitivă va fi luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 21 ianuarie 2026. Faptele au fost săvârşite în vara anului 2021, înainte ca România să fie lovită de al patrulea val al pandemiei.

Articolul continuă după reclamă

Persoanele interesate să obţină certificatul de imunizare fără să facă efectiv vaccinul plăteau sume cuprinse între 200 şi 1.000 de lei.

Cristi Georgescu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi încredere în promisiunile noului primar al Capitalei?
Observator » Justiţie » Pedepsele primite de medicul şi cei 12 complici care eliberau certificate false de vaccinare în pandemie