Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului
Președintele Nicuşor Dan a promulgat legea pentru prevenirea și combaterea femicidului, un act legislativ menit să înăsprească pedepsele și să întărească măsurile de protecție pentru femei și copii. Preşedintele a reiterat faptul că legea este un "act de recunoaștere a unei realități dureroase pe care avem obligația să o îndreptăm".
Actul normativ introduce sancțiuni mai dure pentru agresori și pune accent pe prevenție, oferind autorităților instrumente clare pentru intervenție rapidă în cazurile de violență. Inițiatorii spun că legea vine să corecteze o problemă ignorată prea mult timp și să răspundă unei realități sociale alarmante. Noua reglementare urmărește nu doar pedepsirea faptelor, ci și protejarea victimelor și reducerea riscului ca astfel de abuzuri să se repete.
Legea defineşte juridic femicidul, pentru prima dată în legislaţia românească, ca formă extremă de violenţă bazată pe gen. Documentul mai prevede colectarea şi publicarea anuală de date privind femicidul şi violenţele care îl preced, inclusiv informaţii despre relaţia victimă-agresor, protecţie reală pentru copiii rămaşi în urmă - orfanii femicidului fiind recunoscuţi ca victime directe, cu măsuri de ocrotire imediată şi pedepse agravante atunci când violenţa are loc în prezenţa minorilor, întărirea răspunsului penal, prin sancţionarea severă a faptelor motivate de gen şi a violenţelor care preced omorul, educaţie pentru prevenţie, prin introducerea în şcoli a temelor privind egalitatea de gen, relaţiile non-violente şi combaterea violenţei.
În 2025, aproape 60 de femei au fost ucise în România, potrivit unui bilanț oficial, deși datele neoficiale indică 66 de victime. Numărul real al victimelor ar putea fi chiar mai mare, având în vedere că România nu avea până acum o legislație clară privind femicidul. În medie, o femeie este ucisă la fiecare șase zile, spun datele oficiale.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
