Profesor de legislaţie rutieră, trimis în judecată pentru ultraj după ce a lovit cu maşina un poliţist
Un profesor de legislație rutieră din Buzău a fost trimis în judecată pentru ultraj, după ce ar fi lovit cu mașina un polițist care îl oprise pentru testarea alcoolscopică. Potrivit procurorilor, agentul ar fi fost prins și târât aproximativ 20 de metri, suferind leziuni care au necesitat până la 30 de zile de îngrijiri medicale. După incident, profesorul ar fi fugit de la fața locului și s-ar fi ascuns.
Profesorul de legislaţie rutieră acuzat că a lovit cu autoturismul un agent de poliţie din Buzău, care l-a oprit pentru un test care să evidenţieze dacă se afla sau nu sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost trimis în judecată de procurori pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, scrie Agerpres.
Potrivit anchetatorilor, persoana cercetată ar fi plecat cu maşina în timp ce poliţistul efectua testarea alcoolscopică, moment în care cel din urmă a fost acroşat, suferind mai multe leziuni.
"Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău a dispus trimiterea în judecată a inculpatului (...), în stare de arest la domiciliu, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului mai sus menţionat constă în aceea că în data de 30.06.2026, în jurul orelor 19:18, în timp ce se afla pe strada Păcii din municipiul Buzău, conducând pe drumul public autoturismul marca Volkswagen Golf, cu ocazia efectuării unei testări alcoolscopice pentru determinarea prezenţei alcoolului, prin demararea de pe loc, fără permisiune, inculpatul l-a lovit cu autoturismul pe persoana vătămată (...), agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Buzău - Biroul Rutier, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, persoana vătămată fiind prinsă şi trasă pe lângă autoturism aproximativ 20 metri, căzând ulterior la nivelul solului, fiindu-i astfel produse leziuni traumatice pentru care a necesitat un număr de 25-30 de zile de îngrijire medicală", a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău.
Potrivit procurorilor, autoturismul în cauză avea poziţionată pe plafon o carcasă cu inscripţia "Şcoală".
"După săvârşirea faptei inculpatul a fugit de la locul faptei şi s-a ascuns, fiind identificat la câteva ore. Inculpatul este profesor de legislaţie rutieră în cadrul Liceului Agricol Buzău", precizează sursa citată.
