Şefa CSM acuză "asediu politic" asupra justiției în scandalul pensiilor magistraţilor: Campanie de ură
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Elena Costache, acuză un "asediu politic" fără precedent asupra sistemului judiciar, afirmând că magistraţii au devenit ţinta unei campanii de ură şi dezinformare alimentate de lideri politici. Declaraţiile vin în contextul tensiunilor legate de noul proiect privind pensiile magistraţilor, pe care CSM l-ar fi avizat negativ, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.
"Am fost supuși unui veritabil asediu din partea unor lideri politici care au ajuns să influențeze în asemenea manieră opinia publică încât am devenit o adevărată țintă a unei campanii de ură, de denigrare, de dezinformare, în care toate reacțiile noastre firești într-o astfel de luptă au fost prezentate într-o manieră neconformă realității. Știți cu toții și este de notorietate că cel puțin de șase luni de zile ne-am desfășurat activitatea în niște condiții cu care nu știu dacă Consiliul, ca instituție, s-a mai confruntat, poate doar vechiul Consiliu în perioada 2018 - 2019 când cu modificările la Legile Justiției. Totuși, chiar și în aceste condiții, apreciez că fiecare dintre noi, în calitate de membri, dar și instituția în sine a dat dovadă de bună credință și toate reacțiile noastre au fost pe măsura atacurilor și a acestei campanii de denigrare dusă dincolo de bun simț, dincolo de criticile inerente și permise într-un stat democratic", a declarat Elena Costache, în cadrul ședinței plenului CSM.
Liderii CSM reclamă un "asediu politic" și o campanie publică de denigrare
Ea a adăugat că reacțiile magistraților au fost pe măsura atacurilor la care au fost supuși.
"S-a ajuns ca justiția să reprezinte principala problemă în această țară, ca justiția să fie tratată ca o chestiune care trebuie scoasă în afara oricărui sistem democratic, care trebuie demonizată și fără rezolvarea acestei probleme țara nu-și poate parcurge drumul european, se susține. Consider că toate reacțiile noastre au fost pe măsura atacurilor la care am fost supuși și că noi am avut la bază, contrar celor afirmate public în numeroase rânduri, doar ideea de salvgardare, de apărare și de consolidare a statutului. Nu am alergat după privilegii, pentru că nu avem astfel de privilegii, nu am alergat după bani, nu am alergat după nimic din ceea ce ar putea să ne întărească așa-zisa putere, pentru că puterea noastră este cea dată de Constituție. Și dacă am făcut ceva în toată această perioadă de timp nu a fost decât să luptăm pentru apărarea independenței, independență a cărei prezervare are un impact direct asupra cetățeanului, asupra justițiabilului ca fiind cel care beneficiază de actul de justiție", a spus președintele CSM.
CSM ar fi avizat negativ noul proiect privind pensiile magistraților
Potrivit unor surse judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ proiectul modificat al pensiilor magistraților, după ce a fost adăugat pe ordinea de zi a plenului.
Noul proiect de lege privind pensiile de serviciu ale magistraților a fost pus săptămâna trecută în procedură de transparență decizională, iar CSM avea termen 30 de zile pentru a da un aviz consultativ.
Ce prevede proiectul de lege: plafon de 70% și tranziție de 15 ani
Conform noului proiect, cuantumul pensiei magistraților va fi 55% din baza de calcul, reprezentată de media indemnizațiilor brute din ultimii 5 ani, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă. De asemenea, perioada de tranziție până la vârsta de pensionare de 65 de ani va fi de 15 ani, calculată începând cu 1 ianuarie 2026.
Pe 13 noiembrie, la Palatul Cotroceni au avut loc discuții pe tema pensiilor magistraților, cu participarea președintelui Nicușor Dan, a liderilor coaliției de guvernare și reprezentanților judecătorilor și procurorilor, discuții care au înregistrat însă un eșec.
Magistrații solicitau ca pensia lor să fie aproape la același nivel cu ultimul salariu încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a insistat ca pensia să nu fie mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat.
Proiectul inițial al reformei pensiilor magistraților a fost declarat neconstituțional de CCR pe 20 octombrie, prin votul a cinci judecători - Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Mihai Busuioc și Mihaela Ciochină. Motivul invocat de cei cinci judecători este că Guvernul nu a solicitat, în intervalul de timp prevăzut de lege, aviz de la CSM, chiar dacă acesta este consultativ.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰