Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un medic de familie din Dâmbovița, cercetat pentru că a făcut "vaccin la chiuvetă" pentru 10 fotbaliști de la Pucioasa

Trei percheziţii au loc joi în Dâmboviţa, într-un dosar privind eliberarea ilegală a unor adeverinţe de vaccinare anti-COVID-19, în care este vizat şi un medic de familie care a introdus în sistemul informatic date nereale privind vaccinarea a 10 persoane, fiind eliberate adeverinţe false de vaccinare. Femeia a fost instigată de soţul său, preşedinte şi antrenor la Asociaţia Sportivă Fotbal Club Pucioasa, iar beneficiarii adeverinelor false au fost 10 jucători de la club care astfel au putut participa la competiţii sportive, susţin surse din anchetă.

de Redactia Observator

la 02.09.2021 , 10:29

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă

”La această oră, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa pun în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară, în localităţile Pucioasa, Corbii Mari şi Aninoasa, din judeţul Dâmboviţa, la persoane bănuite de înşelăciune, fals intelectual şi fals informatic. Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, ce are ca obiect eliberarea ilegală a unor adeverinţe de vaccinare anti-COVID-19”, anunţă IGPR.

Sunt puse în aplicare 13 mandate de aducere.

Din cercetări a reieşit că, în perioada iunie-august o femeie, în calitate de medic de familie, instigată de un bărbat, ar fi implementat, în sistemul informatic specific, date nereale privind vaccinarea a 10 persoane împotriva COVID-19. Astfel, ar fi fost eliberate adeverinţe false de vaccinare şi s-ar fi decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru presupusa vaccinare a persoanelor.

Articolul continuă după reclamă

Surse din anchetă precizează că medicul de familie, de 47 de ani, instigată fiind de soţul său, de 50 de ani, preşedinte şi antrenor la Asociaţia Sportivă Fotbal Club Pucioasa, a implementat în sistem date nereale privind vaccinarea anti-COVID a 10 jucători de la clubul respectiv, eliberându-le acestora adeverinţe de vaccinare false, care le-au permis participarea la competiţii sportive.

Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi dispunerea măsurilor legale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Justiţie » Un medic de familie din Dâmbovița, cercetat pentru că a făcut "vaccin la chiuvetă" pentru 10 fotbaliști de la Pucioasa