Surse: Decizia de arestare în cazul lui Călin Georgescu, luată cu 2-1. Cum au votat cei trei magistrați
Călin Georgescu se întoarce în arest, de data aceasta pentru 30 de zile. Fostul candidat la Cotroceni este acuzat că ar fi coordonat o rețea care ar fi înșelat un om de afaceri din Buzău cu peste un milion de euro. Împreună cu el a fost vizat și omul de afaceri Ionel Rusen.
Cele două judecătoare desemnate ale Curții de Apel București nu au căzut de acord
Prima instanță care a analizat propunerea de arestare preventivă a avut nevoie de întăriri pentru a lua o decizie. Cele două judecătoare desemnate nu au căzut de acord, astfel că, în complet de divergență, a fost chemat un al treilea judecător pentru a înclina balanța.
Ce a decis fiecare judecător
Potrivit surselor Observator, Cristina Grecu a decis ca Georgescu să fie cercetat în libertate, în timp ce Violeta Georgescu a dispus arestarea preventivă.
În completul de divergență, judecătorul Dragoș Valentin Mirea a decis, la rândul său, arestarea preventivă.
Cine este Dragoș Valentin Mirea, al treilea judecător
Dragoș Valentin Mirea este fost poliţist, magistrat la Judecătoria Cornetu, unde a ocupat și funcția de președinte al Secției penale. Ulterior, a activat la Tribunalul Ilfov. Consiliul Superior al Magistraturii consemnează numirea sa în funcția de președinte al Secției penale a Judecătoriei Cornetu în 2022 și eliberarea din funcție în 2023, odată cu delegarea sa la Tribunalul Ilfov.
Cine sunt magistratele Cristina Grecu şi Violeta Georgescu
Cristina Grecu este judecătoare la Curtea de Apel București, iar Violeta Elena Georgescu este președinta Secției I penale a Curții de Apel București.
Călin Georgescu a fost ridicat de polițiști din trafic și dus să asiste la percheziționarea vilei sale din Mogoșoaia. Procurorii DIICOT au pus ulterior sechestru pe imobil. În dosar, Georgescu este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Ancheta vizează o presupusă înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro. Potrivit anchetatorilor, un om de afaceri din Buzău ar fi fost convins să plătească o garanție pentru obținerea unei finanțări, însă împrumutul nu s-ar fi realizat, iar banii nu ar fi fost restituiți.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au anunțat că au găsit, între altele, o legitimație „diplomatică” suspectă și un aparat de bruiaj.
Călin Georgescu a fost anterior reținut pentru 24 de ore în acest dosar, iar ulterior un judecător de la Tribunalul București a dispus cercetarea sa sub control judiciar pentru 60 de zile.
Acum, contestația procurorilor împotriva deciziei Tribunalului București este analizată de Curtea de Apel București.
