Preotul Constantin Necula, despre povestea pictată a Bunei Vestiri: "Numai Maica Domnului ştie cu adevărat pe cine a purtat"
Orice pictură ascunde o poveste care odată spusă, transpune privitorul în lumea zugrăvită. Asta face şi Constantin Necula, un preot ortodox care în seara aceasta spune cu emoţie povestea pictată a Bunei Vestiri. Îl completează Francisc Doboş, preotul catolic care i-a fost alături toată săptămâna, alături de Dan Negru, într-un nou episod din proiectul "Legendele".
Constantin Necula: Îngerul nu dă din gură de la el. Nu îşi zice propriile lui vorbe. În romanul catolicist de exemplu, apare foarte des o ramură de crin înflorită sau o ramură de măr. În vechile picturi, din zona aceasta care pe mine mă cutremură cu totul, în zona Padovei, Veneţei, în sus către Milano, apare tot timpul la Buna Vestire o ramură înflorită. M-am gândit multă vreme de ce aşa, până când, în urmă, când eram eu student, am citit o legendă despre Buna Vestire a Mântuitorului: după ce Hristos Domnul se naşte, soldaţii vin să îl caute să îl ucidă ca pe ceilalţi copii, din ordinul lui Irod. Maica Domnului, speriată, îl ascunde pe Hristos în poalele ei şi ei zic: Ce ai acolo? - Un crin - Să vedem. Şi desface şi într-adevăr era un crin. Şi fugind din cetate, într-un câmp din apropiere de Răsărit a început să plângă. Ea se spune că a fugit spre locul unde era Sfânta Elisabeta, care a fugit la rândul ei în munte şi era protejată de un înger într-o grotă. Şi iese şi plânge că a trădat, ea ştia cine e acolo, numai că... "crinul" a început să plângă, îi era foame. Sigur că este o poveste, dar ea spune foarte mult despre tandreţea aceasta plină de teamă a Maicii Domnului. Să ştii că dintre noi, din lumea asta, numai Maica Domnului ştie cu adevărat pe cine a purtat. Noi ceilalţi intuim, ne dăm cu părerea. Ea ştie.
Francisc Doboş: Când o să ajungem în Rai îmi închipui ce râsete o să tragem de unele prostii, uneori şi spirituale şi logice, atunci când ne-am împuns unii pe alţii...
Constantin Necula: Noi ca noi, dar Domnul cred că hohoteşte... zilnic.
Legendele vor fi disponibile în fiecare luni pe Antena Play. De luni până vineri, momente ale interviului vor putea fi urmărite și în cadrul Observatorului de la ora 19.00.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰