Accident desprins din "Final Destination". Un bărbat a murit după ce a rămas prins sub o mașină de tuns iarba
Un accident desprins din filmele horror a avut loc vineri seara, în Brisbane, Australia. Un bărbat de 55 de ani, agent imobiliar, și-a pierdut viața după ce a rămas blocat sub o mașină de tuns iarba.
Potrivit poliției din Queensland, incidentul a avut loc vineri, 15 august, în jurul orei 19:45, când autoritățile au fost alertate cu privire la "un accident grav implicând o mașină de tuns iarba". Victima a fost identificată ulterior ca fiind Ty Babbidge, un agent imobiliar cunoscut în Brisbane. Polițiștii au confirmat că bărbatul a murit la fața locului, după ce a rămas prins sub utilajul pe care îl folosea, potrivit People.
A murit după ce a rămas blocat sub o mașină de tuns iarba
"Nu există alte informații disponibile în acest moment", au precizat autoritățile într-un comunicat.
Ty Babbidge lucra de zece ani la compania Brisbane Real Estate, unde era un agent respectat și apreciat. Directorul firmei, Kel Goesch, a transmis un mesaj emoționant în memoria sa: "Ty a fost unul dintre cei mai generoși, fericiți și sinceri oameni de pe această planetă. Îi păsa enorm de ceilalți. Era un prieten adevărat pentru mulți oameni, dar mai presus de toate era mândru și pasionat de familia sa".
Familia lui Babbidge a anunțat tragedia printr-un mesaj pe Facebook, în care și-a exprimat șocul și suferința:
"Dragul nostru Ty s-a stins din viață. A fost iubit enorm de familia sa, de prieteni și de comunitate. Căldura, generozitatea și grija lui sinceră pentru ceilalți au atins nenumărate vieți și va fi dorit de toți cei care l-au cunoscut. Suntem recunoscători pentru dragostea și sprijinul pe care le primim".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰