Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto ''Am sufocat-o, am făcut-o.'' O mamă a organizat cel puţin nouă petreceri cu prietenii, la câteva zile după ce şi-a ucis bebelușul

O mamă a organizat petreceri, la câteva zile după ce fetița ei a fost găsită inconştientă, arată o anchetă. Femeia ar fi fost dependentă de droguri şi era cunoscută ca fiind consumatoare de cocaină. Tragedia a avut loc în Anglia.

de Redactia Observator

la 23.01.2022 , 13:38

O mamă a organizat cel puţin 9 petreceri cu muzică şi băutură, după ce şi-a ucis bebelușul O mamă a organizat cel puţin 9 petreceri cu muzică şi băutură, după ce şi-a ucis bebelușul - Facebook; Shutterstock

Keira-Mae Jones avea doar două zile când mama ei, Aimee Jones, a găsit-o inconştientă în patul ei de la Spitalul Barnsley, sâmbătă, 16 mai 2020. Ea s-a născut joi, 14 mai, și nu fusese lăsată acasă pentru că urma să fie plasată imediat într-un centru de plasament. Mamei ei i s-a permis contactul cu ea în timp ce era în spital și i s-a oferit o cameră cu un pat lângă pătuțul ei.

Potrivit oamenilor legii, femeia le-a spus asistentelor îngrozite că ''strânsese din greșeală copilul'', în timp ce micuţa zăcea fără viață în brațele ei. Keira-Mae suferise ''leziuni cerebrale catastrofale'' și, după încercări disperate de a o resuscita, a fost conectată la aparate, dar a fost deconectată patru luni mai târziu.

În zilele de după moartea ei, mama ei, Aimee Jones, a fost văzută de către un vecin dând până la nouă petreceri în casă și bând cu prietenii, relatează Yorkshire Live. Recent, un medic legist a spus că va trimite cazul înapoi, astfel încât o decizie anterioară de a nu acuza mama pentru omor din culpă să poată fi reevaluată.

Articolul continuă după reclamă

Mai mult decât atât, femeia ar fi spus în timpul procesului că poate avea grijă de un copil chiar dacă consuma cocaină. Ea a spus instanței: ''Cred că ai putea, da (iei cocaină). Nu spun că este corect [dar] poți să o faci în siguranță, da.''

Pe acelaşi subiect

Vecinii vorbesc despre petreceri pe bandă rulantă şi despre un comportament bizar

Vecina și-a amintit de o conversație cu aceasta în zilele după ce Keira-Mae a fost conectată la aparate. A spus că a abordat-o pe femeie și i-a cerut să dea muzica mai încet. Din senin, aceasta i-a spus - ''Am sufocat-o, am făcut-o''. Vecina a declarat instanței: ''Am fost absolut şocat, cineva tocmai mi-a spus că și-a sufocat propriul copil''. Conversația a fost raportată la poliție în dimineața următoare, notează Mirror

Mama a fost arestată de poliție în zilele următoare. Testele de sânge și de urină efectuate la câteva ore după ce Keira-Mae a fost găsită fără răspuns au arătat că femeia a consumat recent cocaină. Cu toate acestea, ea a negat că a consumat cocaină în timp ce era în spital și a spus că a luat drogul cu o săptămână înainte - ceea ce înseamnă că ar fi fost însărcinată la momentul respectiv.

De asemenea, a fost emis un mandat de arestare şi pe numele tatălui lui Keira-Mae, Alex Jones, care, de asemenea, nu s-a prezentat la tribunal pentru a depune mărturie.  În încheierea anchetei, a fost înregistrat un verdict de ucidere, acțiunea ilegală a mamei de a consuma cocainp ducând direct la moartea micuţei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Mapamond » ''Am sufocat-o, am făcut-o.'' O mamă a organizat cel puţin nouă petreceri cu prietenii, la câteva zile după ce şi-a ucis bebelușul