Galerie foto Anastasia, o turistă de 35 de ani, a fost ucisă de doi ruşi care au păcălit-o să iasă din cort. "O femeie o ţinea de mâini şi bărbatul o viola"
O femeie din Rusia a fost violată şi ucisă în timp ce se afla într-o drumeţie în regiunea Perm, o crimă care a stârnit un val de furie în societatea din Rusia. Conform postului E1, din procesul în care sunt judecaţi Alexei Eremeev, în vârstă de 44 de ani, şi complicele lui, Olga Vaseva, de 26 de ani, a reieşit că tânăra o ţinea de mâini pe turistă, în timp ce bărbatul o viola, după ce iniţial au păcălit-o să iasă din cortul în care campase.
Pe 29 mai 2021, Eremeev şi Vaseva au dat peste cortul în care Anastasia Pykhteeva dormea. Au trezit-o şi au păcălit-o să iasă afară din cort, spunându-i că i-a fost furat caiacul.
"Apoi Eremeev a lovit victima cu cel puţin 9 lovituri în zona capului şi alte 51 în torace, cu un băţ de lemn, şi a strâns-o de gât cu mâna, lăsând-o fără oxigen, după care a violat-o. Complicele lui a ţinut-o pe turistă de mâini", au arătat procurorii în timpul procesului.
Ca să ascundă crima, Eremeev şi-a înjunghiat victima de trei ori în gât şi de trei ori în regiunea urechii stângi, omorând-o. Cei doi i-au furat femeii şi 201.000 de ruble (aproximativ 12.000 de lei).
- Anastasia, o fetiţă de nici 9 anişori, a fost violată şi ucisă de un fost poliţist, luptător al Forţele...
- Fete de 10 ani, violate şi ucise de „unchiul Vitya”. Bărbatul, un agresor sexual cu antecedente, le-a ademenit...
- Nicușor Dan le cere lui Bolojan şi Hurezeanu să obţină un loc la summitul convocat de Macron
- România ar putea lipsi de la summit-ul de securitate convocat de Macron, deşi avem războiul la graniţă: "Criza...
- Mesaj puternic venit de la Kremlin: "Pacea, nu războiul, este acum prioritatea pentru Rusia"
Bărbatul avea antecedente
Olga Vaseva, care a plătit cu cardul Anastasiei într-o benzinărie, a fost reţinută pe 2 iunie de un agent, însă acesta nu a reuşit să o ducă la secţie, iar Ermeev a luat cuţitul şi a cerut să fie eliberată complicea lui. Cei doi au fugit de la faţa locului, dar au fost reţinuţi în următoarea zi în urma unei operaţiuni speciale, în timpul căreia bărbatul a şi asmuţit un câine lup asupra poliţiştilor.
Poliţia a găsit telefonul şi cardul bancar al femeii dispărute, iar deţinuţii au recunoscut rapid crima. Trupul Anastasiei a fost găsit ulterior ascuns într-o pădure. Anchetatorii au descoperit de asemenea că Eremeev petrecuse 8 ani în închisoare pentru jaf. Acesta fugise de sub supravegherea administrativă şi trăia într-o cabană în pădure. Între 19 mai şi 3 iunie 2021, Eremeev şi complicea lui furaseră lucruri şi mâncare din casele oamenilor din Polovinka.
Anastasia obişnuia să meargă în drumeţii singură. Ea trebuia să se întoarcă acasă pe 30 mai, atunci fiind momentul în care rudele ei au tras semnalul de alarmă. Abia pe 2 iunie poliţia a înregistrat cererea lor pentru găsirea persoanei dispărute.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰