Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Bebeluş omorât la o oră de la naştere, după ce medicii i-au dat protoxid de azot în loc de oxigen, în Australia: „Vin acasă și mă uit la o cameră goală"

Un bebeluş a murit la scurt timp după naştere după ce cadrele medicale i-au administrat protoxid de azot, cunoscut ca „gazul râsului”, în loc de oxigen. Părinţii îşi aduc aminte cu groază de momentul în care au ieşit pe poarta spitalului fără copil şi cu o veste zdrobitoare.

de Larisa Andreescu

la 13.07.2021 , 13:16

Părinţii bebeluşului mort Bebeluş omorât la o oră de la naştere, după ce medicii i-au dat protoxid de azot în loc de oxigen, în Australia - Facebook

John Ghanem a murit la mai puţin de o oră de la naştere, după ce medicii l-au cuplat la un ventilator cu protoxid de azot, din greşeală, confundându-l cu ventilatorul de oxigen.

Sonya, mama copilaşului, a ajuns la spitalul din Sydney Bankstown-Lidcombe în dimineața zilei de 13 iulie 2016, după ce a început să aibă contracţii puternice. Potrivit legistului, medicul obstretician al femeii a decis ca aceasta să intre în operaţie pentru o cezariană de urgenţă, deoarece bătăile inimii lui John încetiniseră până la un nivel periculos. La ora 11.54, bebeluşul a fost adus pe lume, însă medicii au observat că se sufoca din cauza cordonului ombilical care i se înfăşurase în jurul gâtului. AU încercat să îl resusciteze, dar pentru că nu era suficient au decis să îi administreze ceea ce credeau că este 100% oxigen, dar, în schimb, nou-născutul a fost cuplat la un ventilator cu protoxid de azot. Până la ora 12.50, nou-născutul a fost declarat mort.

La cinci ani după moartea copilului lor, Sonya și soțul său, Youssef, încă se uită în camera care i-ar fi aparţinut, sperând să-l vadă dormind liniştit în pătuţ.

Articolul continuă după reclamă

„Vin acasă şi mă uit la o cameră goală, fără copil” a mărturisit mama, îngenunchiată de durere. „ Am intrat în spital cu mâinile goale gândindu-mă că-mi voi ţine nou-născutul în braţe, dar nu a fost aşa”

Pe acelaşi subiect

Nu este primul caz în care un bebeluş moare din cauza administrării greşite a oxigenului 

Potrivit anchetatorilor, medicul Phillip Emder, care activează în spitalul în care a avut loc incidentul teribil, a cerut o verificare amănunţită a supapelor de oxigen din sălile de operaţii, după ce o fetiţă care a fost născută în acelaşi loc, în urmă cu câteva săptămâni, a suferit leziuni cerebrale severe după ce a fost conectată la un ventilator pentru a primi oxigen. Ulterior s-a descoperit că din tuburi nu iese oxigen 100% pur, ci protoxid de azot.

O anchetă a fost deschisă în acest caz pentru a se stabili cu exactitate care au fost circumstanţele care au dus la producerea tragediei, de ce tuburile de oxigen nu au fost verificate şi testate în prealabil şi cine le-a instalat.

„Nimeni nu poate înţelege ce a simţit familia Ghanem, întrucât amândoi au fost grava fectaţi de pierderea bebeluşului lor. Au venit să afle şi de alte evenimente şocante care au avut loc la spitalul Bankstown-Lidcombe care s-au soldat cu tragedii” a declarat avocatul familiei, Donna Wars.

O audiere urmează să aibă loc după ce un angajat al BOC - o companie care furnizează gaze industriale - a fost găsit vinovat de încălcarea normelor NSW privind sănătatea și securitatea muncii. Christopher Turner a fost amendat cu suma de 100.000 de dolari (54.000 de lire sterline) și a fost găsit vinovat pentru înşelăciune. Potrivit The Sun, spitalul Bankstown-Lidcombe este singurul din statul australian în care tuburile de gaze au fost etichetate incorect.

Problema a rămas însă neobservată mai bine de un an. Avocatul Donna Wars speră că ancheta „va reduce la minimum şansa ca o astfel de tragedie să se mai repete”. Cu doar câteva săptămâni înainte de moartea lui John, un alt bebeluş a suferit leziuni permanente ale creierului la scurt timp după naştere, din cauza faptului că i s-a administrat protoxid de azot în loc de oxigen, în acelaşi bloc operator.

Ancheta este în continuă desfăşurare.

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Mapamond » Bebeluş omorât la o oră de la naştere, după ce medicii i-au dat protoxid de azot în loc de oxigen, în Australia: „Vin acasă și mă uit la o cameră goală"