Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce a pățit un soldat rus care a violat și înjunghiat o ucraineancă. Militarul de 19 ani a dat buzna în școala unde se adăposteau civilii

O tânără ucraineană, mama unei fetițe de cinci ani, a fost violată și înjunghiată de un soldat rus. Tânărul de doar 19 ani, beat la acel moment, a dat buzna în școala unde se adăposteau civilii, într-un sat ocupat de armata Moscovei, de lângă Harkov, scrie The Independent

de Redactia Observator

la 02.04.2022 , 17:17

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Profimedia Images

Incidentul tragic a avut loc pe 13 martie, în satul Mala Rohan, de lângă Harkov, ocupat de ruși încă de pe 25 februarie, din a doua zi a invaziei. Femeia de 27 de ani a fost și înjunghiată de agresor. Soldatul de 19 ani a fost arestat chiar de către camarazii săi, înștiințați de un localnic. Potrivit acestora, tânărul va fi executat, iar familiei i se va transmite că a murit pe front. 

"Cel care a comis această atrocitate este un soldat în vârstă de 19 ani. Numele lui este Vladimir. Înainte de a o viola pe biata fată, a băut o zi întreagă. Era complet scăpat de sub control. Nu prea pare că soldații ruși sunt disciplinați", a declarat un localnic în vârstă de 55 de ani, potrivit sursei citate. 

"Am mers singur la locuința lui, pe care o împărțea cu alți cinci ruși, majoritatea ofițeri. Le-am spus tot ce a făcut. Mi-l aduc aminte foarte clar: avea o înălțime medie, robust, cu părul închis la culoare, cu tatuaje pe gât. Nu era agresiv. S-a uitat la mine în timp ce era încătușat. Mai mulți ofițeri mi-au spus că va fi împușcat în pădure, iar familiei lui i se va transmite că a murit în luptă". 

Articolul continuă după reclamă

Victima și familia sa au părăsit satul a doua zi. Mama tinerei a povestit într-o înregistrare video cum a avut loc incidentul care i-a distrus fiica. Potrivit acesteia, bărbatul a dat buzna în școală, unde se mai aflau 40 de persoane. Soldatul beat a agitat pistolul și le-a cerut celor prezenți să îngenuncheze altfel îi va împușca. După ce militarul a luat cu forța un copil pe care l-a încurajat să distrugă mai multe geamuri, a revenit și a târât-o pe femeie într-o altă încăpere, amenințând că o va ucide. Victima s-a întors a doua zi dimineața și a povestit că agresorul a violat-o în repetate rânduri, apoi i-a injectat o substanță despre care a spus că e un calmant. 

"A violat-o și i-a făcut răni pe gât și pe față cu un cuțit. I-a tâiat părul. Fiica mea nu mai poate vorbi. A fost grav afectată de ceea ce s-a întâmplat", a declarat mama victimei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Ce a pățit un soldat rus care a violat și înjunghiat o ucraineancă. Militarul de 19 ani a dat buzna în școala unde se adăposteau civilii