Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto „Credea cel mai probabil că va muri". A strigat după ajutor timp de două zile, agonizând lângă cei 3 prieteni morți, în cumplitul accident din Cardiff

O ieșire în oraș s-a încheiat dramatic pentru cinci tineri. În drum spre casă, au avut un accident înfiorător, au ieșit de pe șosea și nu au fost găsiți timp de două zile, fiind ascunși de copaci. În tot acest timp, doi supraviețuitori au încercat să strige după ajutor, imobilizați din cauza rănilor grave lângă cei trei prieteni morți.

de Monica Palade

la 07.03.2023 , 10:05

Anna Cerowicz, mama unuia dintre supraviețuitori, a căutat-o și ea pe copila ei, însă a trecut pe lângă locul accidentului de trei ori fără să realizeze că la doar câțiva metri de ea se află fiica ei, Sophie Russon, de 20 de ani, care agoniza.

A agonizat două zile lângă prietenii săi morți

A stat 46 de ore lângă cadavrele prietenilor săi, strigând din când după ajutor. Sophie a fost semi-conștientă, cu gâtul și coloana vertebrală rupte, incapabilă să își folosească telefonul. Mama fetei susține că polițiștii au eșuat să răspundă prompt la apeluri, când cei cinci tineri nu au mai ajuns acasă, după ieșirea de vineri noapte.

Articolul continuă după reclamă

Disperați 200 de rude și prieteni au pornit propria lor căutare, însă mașina VW Tiguan era atât de bine ascunsă de copaci încât nimeni nu a zărit-o. Se afla la doar 20 de metri de o autostradă aglomerată. Acum Sophie se luptă pentru viață în spital, alături de cel de-al doilea supraviețuitor, Shane Loughlin, 32 de ani.

Pe acelaşi subiect

Darcy Ross și Eve Smith, ambele de 21 de ani, și Rafel Jeanne, 24 de ani, au murit pe loc în cumplitul accident.

„Am trecut pe acolo de trei ori. Sophie era la doar 20 de metri întinsă și speriată, lângă prietenii ei care muriseră. Dar nu am văzut-o din cauza copacilor și era o denivelare. Era întinsă și se întreba dacă vor mai veni vreodată ajutoare. Probabil s-a gândit că va muri. Striga din când în când, dar nimeni nu putea să o audă. Se lumina și se întuneca și a trebuit să treacă din nou prin asta până a fost găsită”, a povestit Anna.

O ieșire în oraș care a devenit coșmar

Din cauza unei hemoragii a creierului, tânăra era conștientă doar din când în când. „A avut răni la cap, așa că s-ar putea să nu fi știut cu adevărat ce s-a întâmplat – cel puțin sper că nu a știut”.

Cele trei fete au condus spre club în jurul orei 23:00, vineri, unde s-au întâlnit cu Shane și Rafel. O ultimă fotografie îl arată pe Rafael cu un braț în jurul lui Darcy. Grupul a plecat până la parcul de rulote Trecco Bay din Porthcawl, unde familia lui Shane are o rulotă. Acolo ar fi avut loc o altercație și cei cinci și încă un bărbat au plecat de acolo. Tinerii l-ar fi lăsat pe bărbat în Cardiff , iar mașina lor a fost văzută ultima dată de camerele de supraveghere în oraș în jurul orei 2 dimineața.

Se înțelege că Tiguanul de 12.000 de lire sterline i-ar fi aparținut lui Rafel, fiul fostului fotbalist din Cardiff City și QPR, Leon Jeanne, deși nu se știe cine se afla la volan. S-a prăbușit pe A48 la St Mellons, între Cardiff și Newport. Anna a spus că a sunat la poliția Gwent de 20 de ori sâmbătă și duminică, însă oamenii legii i-au spus că probabil fiica sa încă petrece.

„Le-am spus că Sophie nu este așa. Nu iese la chefuri nebune în weekend. Nimeni nu a reușit să o contacteze pe telefon, pe rețelele de socializare pe care le folosea tot timpul. Duminică, polițiștii mi-au spus să nu mai sun – nu au fost enervați, ci doar disprețuitori”, a mai povestit mama tinerei supraviețuitoare.

În cele din urmă, poliția a deschis ancheta și a lansat căutarea inclusiv cu un elicopter. La miezul nopții, Anna a primit un telefon de la fiica ei mai mare, Georgia, în vârstă de 23 de ani, spunând că mașina a fost găsită. „Sophie a fost operată. În prezent, este conectată la aparate și nu pot vorbi cu ea”.

Mama lui Eve, Emma, încă în stare de șoc nu a putut vorbi cu presa. Sora ei, însă, Sherridan Borg, în vârstă de 23 de ani, a scris un mesaj emoționant: „Am plâns, am râs și m-am certat cu tine în fiecare săptămână, dar nu am fost niciodată fără tine. Mereu spuneam: „Te-am prins”, dar acum stau aici și mă simt atât de goală pentru că nu mai ești aici cu mine”. Nici mama lui Clare nu a putut vorbi despre teribilul accident care i-a răpit fiica.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » „Credea cel mai probabil că va muri". A strigat după ajutor timp de două zile, agonizând lângă cei 3 prieteni morți, în cumplitul accident din Cardiff