Descoperirea făcută de doi italieni într-o pădure. Cântăreşte peste 25 de kg şi atrage toate privirile
Doi soţi au făcut o descoperire neobişnuită în timpul unei plimbări prin pădure. Cuplul a găsit o ciupercă uriaşă, care cântăreşte peste 25 de kilograme. Exemplarul a fost prezentat ulterior la o expoziţie de micologie, unde a atras toate privirile.
Toamna este sezonul preferat al culegătorilor de ciuperci, iar anul acesta pare să fi declanşat o adevărată competiţie pentru găsirea celor mai mari exemplare. Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri a fost făcută în Toscana, în zona Vallombrosa, din regiunea montană a Florenţei, potrivit Il Fatto Quotidiano.
Tiziana şi Valter Cammilli, doi culegători de ciuperci, au găsit un exemplar gigant din genul Meripilus, care cântăreşte peste 25 de kilograme.
Ciuperca a fost ulterior prezentată în cadrul unei expoziţii de micologie organizate în localitatea Castagno d’Andrea, provincia Florenţa. Exemplarul impresionant a fost admirat de vizitatorii evenimentului.
Cercetătorii au identificat două noi specii de ciuperci
Descoperirea din Toscana nu este singura care a atras atenţia în această toamnă. Săptămâna trecută, în regiunea Umbria, cercetătorii au identificat două noi specii de ciuperci, în zona Văii Superioare a Tibrului.
Cele două aparţin genului Pseudosperma, din familia Inocybaceae, şi au fost descoperite în urma cercetărilor realizate de micologul Giovanni Battista Galeotti şi biologul Andrea Rubini, alături de Roberto Para, Tomaso Lezzi, Beatrice Belfiori şi Claudia Riccioni.
Specialiştii au folosit analize morfologice, examinări microscopice şi teste moleculare ADN pentru identificarea noilor specii. Rezultatele studiului au fost publicate în revista ştiinţifică internațională Mycological Progress.
Cele două exemplare au fost descoperite în apropierea oraşului Citta di Castello. Unul a fost cules în localitatea Casella, la o altitudine de 288 de metri, iar celălalt în Candeggio, la 666 metri altitudine.
