"Dumnezeu l-a păzit". O americancă şi-a lovit copilul cu maşina, după ce l-a pedepsit să meargă pe jos de la şcoală. Femeia îl dăduse jos din autoturism cu forţa
O mamă din Alabama și-a pedepsit fiul de 7 ani făcându-l să meargă acasă de la școală pe jos, apoi l-a lovit accidental cu maşina.
Sarai Rachel James, în vârstă de 27 de ani, și-a luat fiul de la școala din Boaz, Alabama în jurul orei 15:30 pe 9 februarie și a aflat de la directorul băiatului că acesta avusese probleme în acea dimineață, potrivit poliţiştilor. Nu departe de școală, James a oprit mașina și i-a spus fiului ei să coboare. Ea i-a spus că va trebui să meargă pe jos sau să alerge restul drumului spre casă – aproximativ opt străzi.
James a condus pe lângă fiul ei câteva străzi, dar când a încetinit, băiatul a încercat să apuce mânerul ușii mașinii, a declarat șeful poliției Boaz, Michael Abercrombie, pentru McClatchy News, scrie New York Post. Ea a accelerat și fiul ei a fost tras sub mașină, care a trecut peste el cu una dintre roţile din spate, se arată în raportul poliţiştilor.
Copilul a fost dus la spital cu zgârieturi pe spate şi pe cap
Abercrombie a spus că anchetatorii cred că James l-a lovit accidental pe băiat – dar el nu s-ar fi aflat niciodată în această situație dacă ea nu ar fi decis să-l pedepsească. "Poate că nu și-a dat seama că făcea asta", a spus Abercrombie. Copilul a fost dus la spitalul Universității din Alabama cu zgârieturi pe spate și pe o parte a capului. "Dumnezeu l-a păzit", a spus Abercombie.
James, în vârstă de 27 de ani, a fost arestată și acuzată de abuz asupra copiilor. Ea a fost eliberată cu o cauțiune de 50.000 de dolari trei zile mai târziu, potrivit dosarelor închisorii. Femeii i se interzice orice contact cu fiul ei, a relatat Al.com. O altă femeie de 53 de ani care se afla în vehicul la momentul incidentului a fost acuzată de punerea în pericol a bunăstării unui copil. A fost eliberată cu o cauțiune de 500 de dolari.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰