Elev de liceu, căutat de polițiștii din SUA după ce a împușcat doi angajați ai şcolii. Adolescentul a scos arma când era percheziționat la intrarea în clădire
Alerta în SUA, după ce un elev de liceu a împușcat doi angajați de la școala sa. Tânărul este căutat de poliție, după ce a fugit de la fața locului. Elevul a scos o arma în timp ce era controlat de paznici, la intrarea în liceu, potrivit News.ro.
Răspunzând la un apel de urgenţă, poliţia şi paramedicii „au sosit rapid la faţa locului şi au descoperit doi bărbaţi cu răni cauzate de împușcături”, a spus şeful poliţiei din Denver, Ron Thomas. Cei doi răniţi, unul grav, au fost transportaţi la spital.
Tânărul a fugit de la fața locului
Suspectul a fost percheziţionat în fiecare dimineaţă când a ajuns la liceu, a detaliat Ron Thomas, explicând că acestă procedură era aplicată zilnic, pe fondul unui comportament violent avut anterior. Elevul, al cărui nume nu a fost făcut public, „este un tânăr afro-american care poartă o tunsoare afro şi un hanorac cu un astronaut pe el”, şi este considerat „înarmat şi periculos”, a avertizat primarul oraşului, Michael Hancock.
Cursurile au fost anulate pentru restul săptămânii, iar poliţia va rămâne la liceu până la sfârşitul anului şcolar, a spus ofiţerul şcolilor publice din Denver, Alex Marrero. Potrivit cotidianului local The Denver Post, consiliul şcolar al oraşului a decis în 2020 să retragă poliţia care păzeşte unităţile, în contextul amplelor demonstraţii antirasism după uciderea afro-americanului George Floyd de către un poliţist alb.
Prezenţa agenţilor a fost în detrimentul elevilor de culoare, susţineau aleşii consiliului. Tragediile cu arme sunt endemice în Statele Unite, unde politicienii nu reuşesc să cadă de acord asupra unei reglementări mai dure, în ciuda sprijinului public larg.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰