Lovită cu ciocanul, strangulată şi incendiată: Mama unui măcelar celebru pe TikTok, ucisă cu sânge rece de o vecină. Motivul crimei uluitoare din Italia
Crimă şocantă în Italia. Mama unui celebru măcelar, Donato de Caprio, care are 3 milioane de urmăritori pe TikTok, a fost ucisă cu sânge rece în propria casă din Napoli şi apoi incendiată. Vecina femeii şi-a mărturisit deja fapta. Motivul crimei este pe cât se poate de uluitor: își suspecta vecina mai în vârstă că-i fura facturile din cutia poștală.
Potrivit primelor investigații, Rosa Gigante, în vârstă de 72 de ani, a fost găsită fără suflare, întinsă pe podea într-o casă din Via Vicinale Sant'Aniello, în cartierul Pianura, Napoli. Suspiciunile s-au concentrat imediat asupra unei vecine, care a fost dusă la secția de poliție, unde a fost audiată ore-n şir și apoi reținută. Este vorba despre Stefania Russolillo, în vârstă de 47 de ani, care ar fi mărturisit parțial crima, notează Corriere della Serra. În faţa anchetatorilor, ar fi spus doar câteva cuvinte, a făcut o referire la dispute legate de un presupus furt de corespondență și apoi un "nu-mi amintesc".
Vecinii au dat alarma. La fața locului a sosit o ambulanță, dar era prea târziu. Numeroși locuitori ai zonei s-au adunat în fața casei și sute și sute de mesaje de condoleanțe pentru măcelar s-au răspândit rapid pe rețelele de socializare. Femeia ar fi fost lovită cu un ciocan, dar ar fi avut și un cordon strâns în jurul gâtului, iar cadavrul ar fi fost parțial ars.
- Crimă cu sânge rece: Badantă din Italia, ucisă cu lovituri repetate de cuțit. Fratele zăcea într-o baltă de...
- Mărturisiri în lacrimi făcute de bunicii lui Raul, băieţul român ucis în Belgia. S-a rugat de ei să îl...
- "Simt că se va întâmpla ceva". Cele trei tinere găsite cu gâtul tăiat și legate la mâini şi-ar fi prevestit...
Mama măcelarului vedetă pe TikTok
Rosa Gigante a fost mama unui tânăr cu nu mai puţin de 3 milioane de urmăritori pe TikTok, măcelarul Donato De Caprio, cunoscut pentru sloganul: "Cu pesmet sau fără?". Printre primii care au ajuns la locul crimei a fost fiul său, Donato, un personaj a cărui notorietate a depășit-o cu mult pe cea a orașului.
De la un angajat al unei băcănii, până la proprietarul propriului magazin din centrul istoric al oraşului Napoli. Donato a devenit în ultimul an un adevărat brand. Și astfel, influencerii concurează pentru un videoclip sau o fotografie cu el pe care să le publice pe rețelele de socializare. Nimic nu a prefigurat tragedia care l-a târât ieri pe măcelarul de pe TikTok în abisul disperării.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰