Managerul morgii de la Harvard, acuzat că fura cadavre și vindea părți din ele online. Cum își alegeau cumpărătorii "marfa": "Capul numărul 7"
Managerul morgii de la școala de medicină Harvard și alte trei persoane sunt acuzate că au cumpărat și vândut rămășite umane furate.
Cedric Lodge ar fi luat „capete, creier, piele și oase” din cadavrele donate școlii de medicină a Universității Harvard și le-a vândut online. Potrivit rechizitoriului, el și soția sa, Denise, au vândut părți ale corpului cumpărătorilor din Pennsylvania și Massachusetts. Se presupune că au făcut acest lucru din 2018 până în 2021, potrivit BBC.
Procurorii susțin că bărbatul și-a folosit poziția de manager al „Programului de cadouri anatomice” de la Harvard Medical School pentru a dezmembra cadavrele donate pentru cercetarea medicală. Studenții de la Harvard folosesc corpurile donate pentru a studia și a practica proceduri medicale. Când școala termină de folosit cadavrul, ei sunt adesea incinerați, iar rămășițele sunt returnate familiilor lor sau îngropate în cimitirul medical al universității.
Cum își alegeau cumpărătorii "marfa"
Cedric și soția sa sunt acuzați că au recoltat, vândut și expediat părți din aceste cadavre donate.
- Mister în jurul morților suspecte a șase tinere: Toate au fost găsite în aceeași zonă, pe o rază de câțiva...
- Descoperire macabră în Mexic: 45 de saci plini cu resturi umane, găsiți pe fundul unei prăpăstii. Polițiștii...
- O influenceriţă de 23 ani a fost găsită moartă într-un şanţ din Mexic, după 3 săptămâni de căutări....
„Uneori, Cedric Lodge le-a permis altor oameni să intre în morga de la Harvard Medical School și să examineze cadavrele pentru a alege ce să cumpere”, potrivit unui comunicat al Procuraturii SUA.
Katrina Maclean din Salem, Massachusetts și Joshua Taylor, din West Lawn, Pennsylvania, ar fi făcut astfel de „cumpărături”. În octombrie 2020, Katrina Maclean a achiziționat fețe disecate pentru 600 de dolari și tăbăcea apoi pielea. Femeia este proprietara unui magazin numit Kat's Creepy Creations unde pune la vânzare tot felul de obiecte ciudate. Nu este clar dacă părțile cadavrului au fost folosite în realizarea produselor sale. Rechizitoriul susține că a depozitat și vândut rămășițe umane la magazin.
Joshua Taylor ar fi făcut 39 de plăți către Cedric Lodge pentru părți ale corpului furate în decurs de patru ani, în valoare totală de peste 37.000 de dolari. Autortățile au descoperit și un mesaj de-a dreptul macabru, care apărea la una din tranzacțiile făcute către bărbat, unde femeia a scris „capul numărul 7”.
Atât Cedric, cât și Denise Lodge au refuzat să răspundă la întrebările reporterilor după ce și-au făcut apariția miercuri la un tribunal federal din New Hampshire. Dacă vor fi găsiți vinovați, toți cei patru implicați riscă până la 15 ani de închisoare, fiecare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰