Galerie foto "Mi-am băgat fetița în pat ca de obicei, câteva ore mai târziu, era moartă". Durerea unui tată, după ce fetiţa sa a pierdut lupta cu o boală gravă
Şi-a aşezat fiica în pat la culcare, dar nu s-a gândit că avea să fie ultima dată când avea să îi spună „noapte bună”. Câteva ore mai târziu micuţa şi-a dat ultima suflare, spre disperarea familiei.
David Hutton a știut că ceva nu era în regulă cu fetiţa lui, micuţa Isla, când a băgat-o în pat seara pentru a o culca.
„S-a urcat în pat, dar era neliniştită”, a spus bărbatul de 38 de ani pentru Manchester Evening News. „Era o situaţie disperată pentru că știam că ceva nu este în regulă.”
Isla a fost transportată de urgență la un spital din apropiere, dar a murit tragic pe 8 octombrie 2022. Deși cauza morții ei nu este încă clară, se crede că Isla ar fi intrat în stop cardiac sau a suferit o criză din cauza unei afecțiuni preexistente.
„Viața se simte atât de diferită. Am fost alături de ea în spital tot timpul. Timpul pare să treacă, dar atât de lent...Nu mi-aș fi dorit ca ea să sufere. Dacă s-a întors, am vrut să fie în continuare fetița fericită care era. Era cea mai fericită fetiță pe care ai fi putut-o întâlni vreodată”, spune David.
- "Le iubesc ca pe copiii mei, nu altfel". Vânzătorul unui magazin de lângă o şcoală din Bucureşti, acuzat că...
- Fetiţă de un an, cu corneea arsă după ce a fost expusă la raze UV în Spitalul Gomoiu. Durerea cumplită a...
- Femeia care și-a bătut fetița până a fugit de acasă, în pădure, recunoaște că a lovit-o. "Nu sunt o mamă...
Ce este QT lung, boala cu care a fost diagnosticată Isla
Isla a fost diagnosticată cu sindrom QT lung la naştere. Sindromul de QT lung (SQTL) este o boală care afectează activitatea electrică a inimii, poate provoca bătăi rapide și haotice ale inimii (aritmii) și afectează unul din 2.000 de oameni, potrivit The Sun.
În timpul fiecărei bătăi cardiace un semnal electric traversează inima, inducând contracția mușchiului cardiac și pomparea sângelui. După fiecare contracție, mușchiul inimiitrebuie să aibă timp să se recupereze și să se relaxeze înainte de a primi următorul semnal electric. Durata aceasta de timp, în care are loc relaxarea, se numește interval QT.
La oamenii cu SQTL, intervalul QT este mai lung decât normal (cum sugerează și numele). Dacă următorul semnal electric ajunge prea devreme (spre exemplu când mușchiul nu s-a recuperat complet după ultima contracție), acesta poate determina inima să bată anormal de repede, ducând la amețeală, leșin sau chiar deces.
Din cauza afecţiunii, mușchiului inimii micuţei Isla avea nevoie de mai mult decât în mod normal să se reîncarce între bătăi și ea era expusă constant riscului de leșin brusc. Medicii au descoperit că ceva nu era în regulă cu inima ei în zilele următoare de la naştere. La doar două zile, a fost transferată rapid la Spitalul Alder Hey din Liverpool și a fost echipată cu un stimulator cardiac.
Pentru a avea grijă de fiica sa, David, care locuiește în Ainsworth, a renunțat la slujba sa de profesor de școală primară pentru a deveni îngrijitorul ei cu normă întreagă.
Tatăl său doreşte să îi ducă memoria mai departe
În timpul vieții, Isla a devenit imaginea Thryv Therapeutics, o companie biofarmaceutică care dezvoltă inhibitori pentru a trata afecțiuni precum sindromul QT lung. Cu ajutorul ei, compania a asigurat peste 15 milioane de dolari pentru cercetare în domeniul farmaceutic în SUA.
„Deși este o veste dulce-amărui, este o mare mângâiere pentru mine să știu că povestea lui Isla a inspirat un potențial remediu pentru QT lung și ajută în lupta împotriva cancerului”, a spus David.
David vrea acum să strângă bani pentru spitalul în care a fost tratată Isla de-a lungul vieții, pentru a-i aduce un omagiu. De asemenea, el va alerga 31 de mile pe parcursul lunii ianuarie pentru a strânge fonduri pentru Great Ormond Street Hospital și Children’s Charity. Până acum, a acumulat 4.200 de lire sterline.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰