Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Mi-am privit îngeraşul şi am ştiut că va pleca". Un tată şi-a văzut fiica murind, după ce maşina în care era cu cei trei copii ai săi a fost izbită în plin, în Canada

O zi normală s-a încheiat tragic pentru un tată, care se afla în maşină cu soţia şi cei trei copii ai lor. Bărbatul a fost izbit în plin de un alt autoturism, iar în urma impactului, unul dintre micuţi şi-a pierdut viaţa chiar în faţa părintelui său.

de Monica Palade

la 01.07.2022 , 11:39

Părinţii și cei trei copii ai lor își petrecuseră ziua în Saguenay. Alexandre Pérusse oprise autoturismul pe Route 169, în Métabetchouan-Lac-à-la-Croix din Lac-Saint-Jean, Canada, așteptând să vireze la stânga, când a fost lovit de un alt vehicul.

A murit în faţa tatălui său

„Deodată, s-a auzit un zgomot mare de explozie. M-am uitat la fiica mea pe scaunul pasagerului, era bine. Băiatul meu de pe scaunul din spate era ok. Apoi, m-am uitat la frumosul meu înger Larissa și am știut imediat că ea va pleca. Am ieșit din mașină tulburat, am țipat”, a povestit tatăl.

Articolul continuă după reclamă

Medicii sosiţi la faţa locului au încercat să o resusciteze pe copila de 10 ani, dar din cauza rănilor suferite, aceasta a murit înainte de a ajunge la spital. Tatăl îndoliat își dorește ca nicio altă familie să mai treacă printr-o astfel de tragedie din cauza pericolelor pe care le reprezintă intersecția dintre Route 169 și 2e Rang Ouest.

Pe acelaşi subiect

Acesta îi cere public deputatului ales în regiune, Eric Girard, ca în zonă să fie montate semafoare, să fie redusă viteza sau să existe un sens giratoriu. „Este un accident, se întâmplă. Dacă șoferul mă aude, te iert. Dar vreau ca deputatul să-mi spună care este planul pe care îl vom avea și termenele limită pentru a ne asigura că nu se va mai întâmpla”, a susținut Alexandre Pérusse, plângând, potrivit TVA Nouvelles.

„Dacă vom pune vreodată un sens giratoriu, mi-ar plăcea foarte mult să existe o placă mică cu numele fiicei mele, astfel încât oamenii să-și amintească că ea și-a dat viața pentru o schimbare”, a adăugat domnul Perusse.

A fost lansată şi o petiție și cetățenii se mobilizează pentru a schimba lucrurile în această intersecție predispusă la accidente.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Mapamond » "Mi-am privit îngeraşul şi am ştiut că va pleca". Un tată şi-a văzut fiica murind, după ce maşina în care era cu cei trei copii ai săi a fost izbită în plin, în Canada