Observator » Mapamond » Mort în vacanţa de vis: tânăr de 20 de ani, turist în Mauritius, a căzut în gol 125 m, în timpul unei drumeţii

Mort în vacanţa de vis: tânăr de 20 de ani, turist în Mauritius, a căzut în gol 125 m, în timpul unei drumeţii

stâncă din Mauritius A căzut în gol de pe o stâncă din Mauritius - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 13.08.2025, 10:20 | Modificat la 13.08.2025, 10:21

Un turist german în vârstă de 20 de ani a murit după ce a căzut în gol 125 de metri, în timpul unei drumeţii pe muntele Le Morne Brabant, în sud-vestul insulei Mauritius din Oceanul Indian, au anunţat marţi autorităţile locale, transmite miercuri agenţia DPA.

Tânărul se afla în drumeţie împreună cu doi prieteni, luni, la momentul la care s-a produs accidentul, din cauze deocamdată incerte, au indicat autorităţile.

Echipa de intervenţie a avut nevoie de câteva ore pentru a ajunge la victimă din cauza terenului accidentat.

La momentul la care echipa a reuşit să ajungă la victimă, tânărul nu mai avea puls. El a fost declarat mort la sosirea la spital. Poliţia a deschis o anchetă în legătură cu acest incident.

Articolul continuă după reclamă

Le Morne Brabant a fost locul mai multor accidente în ultimii ani, notează DPA. În trecut, sclavii ar fi sărit în gol de pe Le Morne Brabant pentru a scăpa de soldaţii britanici.