Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto O femeie a murit și alți doi oameni au fost răniți, după ce un autobuz s-a izbit de stația în care trebuia să oprească, în Manchester

O femeie în vârstă de 50 de ani a murit în urma unui accident, după ce autobuzul pe care îl aștepta a intrat în stația de autobuz, în Manchester. Alți doi oameni, o femeie și un bărbat, au fost răniți grav.

de Redactia Observator

la 11.07.2022 , 16:26

Mijlocul de transport supraetajat a intrat aseară, în jurul ore 21:30, în oamenii care așteptau în stația de autobuz din apropiere de Piccadilly Gardens, Mancherster. O femeie de 50 de ani a murit, iar o altă femeie, tot în vârstă de 50 de ani, se află în stare gravă la spital, în urma coliziunii puternice. Un bărbat în vârstă de 60 de ani a primit tratamente pentru răni ușoare, la fața locului, redactează Daily Mail.

„Șoferul autobuzului a rămas la fața loculul pentru a îi ajuta pe polițiști în ancheta lor”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Stagecoach Manchester, firma de transport de care aparținea autovechiculul a confirmat faptul că unul dintre autobuzele sale a fost implicat într-un accident grav, seara trecută.

“Putem confirma că unul dintre vechiculele noastre a fost implicat într-un accident grav într-o stație de autobuz din Piccadilly Gardens, din Mancherster, în jurul orei 21:30, aseară. Primele noastre gânduri sunt pentru cei afectați de incident și familiile lor. Siguranța este prioritatea noastră absolută și susținem în orice mod posibil investigația asupra circumstanțelor”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Un martor a declarat “Am văzut autobuzul urcând brusc pe bordură si prăbușindu-se în stația de autobuz. Erau sute de oameni care stăteau în jur și încercau să ajute. Poliția a fost aici în câteva minute”.

Ofițerii fac apel la martorii care au surprins accidentul

Polițiștii fac apel pentru oricine care are filmări cu camera de bord din momentul coliziunii sau chiar cu câteva minute înainte ca accidentul să se producă.

“Anchetatorii sunt deosebit de interesați să audă de la oricine are filmări ale coliziunii sau din zona Piccadilly cu câteva minute înainte de aceasta. Oricine are informații ar trebui să contacteze Unitatea de Investigare a Coliziunilor Grave“, a declarant poliția din Greater Manchester.

Ancheta este în desfășurare, pentru a se stabili cauza exactă care a provocat accidentul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » O femeie a murit și alți doi oameni au fost răniți, după ce un autobuz s-a izbit de stația în care trebuia să oprească, în Manchester