Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto O mamă-eroină a refuzat un transplant de rinichi de la soț, pentru a-și salva fetița, în Australia: "Eu am primit a doua mea șansă"

O femeie de 31 de ani a decis să renunțe la un transplant de rinichi, pe care l-ar fi putut primi de la soț, după ce a aflat că fiica ei, abia născută, suferă de aceeași boală. Cazul a stârnit un val de simpatie în Australia.

de Redactia Observator

la 27.07.2021 , 16:32

O mamă-eroină a refuzat un transplant de rinichi de la soț, pentru a-și salva fetița Bec Vallee a refuzat transplantul de rinchi, pentru a îi da o șansă în plus fiicei ei - Mirror Online

Bec Vallee era pregătită să primească un rinichi de la partenerul Ryan, atunci când a aflat că fiica ei, Ambrosia, suferă de aceeași boală și într-o zi va avea nevoie de un transplant care să-i salveze viața. Femeia aflase că are cu probleme cu rinichii încă de la 11 ani, și chiar mama ei a fost cea care a acceptat să-i doneze un organ. Din nefericire, corpul ei a respins rinichiul, astfel că Bec Vallee, din Queensland, a fost nevoită să apeleze la dializă, de trei ori pe săptâmână - o procedură extrem de neplăcută și care durează ore în șir.

A decis să pună viața copilei pe primul loc

Ryan a decis să doneze, la rândul lui, un rinichi, însă planurile le-au fost date peste cap de o ecografie standard, făcută la 20 de săptămâni după nașterea micuței, ecografie ce a scos la iveală că bebelușul suferea de aceeași afecțiune. "E unul dintre acele momente care te zguduie și care schimbă totul în viață și nu este ceva ce un părinte vrea să audă. Știind că viitorul bebelușului este viitorul în care trăiesc eu acum, asta a adus provocări. Amândoi ne-am gândit la interesul copilei, vrem ce e mai bine pentru ea, să îi dăm toate oportunitățile posibile",  a mărturisit femeia, potrivit Mirror Online. "Eu am primit a doua mea șansă, știu ce înseamnă să poți avea un donator și să experimentezi acest cadou de la un părinte. Și mi-a făcut viața posibilă", a explicat ea.

Articolul continuă după reclamă

Bec Vallee este printre miile de australieni care așteaptă pe listele dureroase ale pacienților ce necesită un transplant de organ, iar fiecare zi aduce speranța unui telefon ce i-ar putea prelungi viața. În cazul unor bolnavi, însă, acest telefon vine prea târziu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » O mamă-eroină a refuzat un transplant de rinichi de la soț, pentru a-și salva fetița, în Australia: "Eu am primit a doua mea șansă"