Foto O nouă lovitură pentru Roman Kostomarov: după ce i-au fost amputate picioarele, campionul olimpic la patinaj ar fi rămas şi fără mâini. Ce zvonuri circulă
Povestea dramatică a unui campion olimpic la patinaj din Rusia: Roman Kostomarov a aflat, la 46 de ani, că va lăsa pentru totdeauna patinele agăţate în cui. Îi încânta pe toţi cu salturile sale spectaculoase pe gheţă, însă din cauza unei pneumonii severe nu va mai putea păşi din nou. Boala s-a agravat atât de mult încât medicii nu au avut de ales şi, pentru a-i salva viaţa, au fost nevoiţi să-i amputeze picioarele cu aproape două săptămâni în urmă. Mai nou, surse medicale au declarat pentru ziarul Komsomolskaya Pravda că fostului patinator i-au fost amputate şi mâinile. Anunţul nu a fost făcut oficial, iar alte surse au declarat pentru agenţia rusă de ştiri RIA că în realitate ar fi vorba despre câteva degete amputate.
Viaţa aduce obstacole de netrecut şi pentru cei mai talentaţi oameni, fără să ţină cont de vârstă, performanţe, ori durerea provocată celor dragi. Sunt drame de proporţii peste care nu pot sări nici măcar cei mai pricepuţi patinatori. Nici rusul Roman Kostomarov, campion olimpic la patinaj, nu a reuşit să ocolească cu graţie boala. Când sănătatea i-a jucat feste, medicii au fost puşi în faţa unei decizii radicale. Iar ca să-i salveze viaţa, i-au sacrificat ambele picioare, cele care l-au purtat cu succes pe ringul de gheaţă de-a lungul vieţii.
După pneumonie, i-au fost amputate picioarele. Acum, ar fi rămas şi fără mâini
Potrivit Reuters, care citează publicaţia Izvestia din Rusia, acum aproape două săptămâni lui Roman Kostomarov i-au fost amputate picioarele în urma unei pneumonii severe. Campionul care, alături de Tatiana Navka, cucerea în 2006 medalia de aur la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Torino, a fost internat pe 10 ianuarie, după ce a acuzat dureri insuportabile în piept.
La 46 de ani, Roman Kostomarov a fost diagnosticat cu pneumonie şi transferat la secţia de Terapie Intensivă, unde medicii l-au conectat la ventilatorul mecanic. Fostul patinator şi-a pierdut complet un picior, iar din celălalt i-au fost amputate degetele şi o parte din călcâi, scrie Izvestia. De asemenea, s-a precizat atunci că pacientul ar fi fost de acord să-i fie înlăturate şi degetele de la mână.
- Drama unui campion olimpic la patinaj, rămas fără picioare din cauza unei pneumonii. La 46 de ani, viaţa i-a dat...
- Patinatorul Ilia Malinin uimeşte din nou, după ce a reuşit la 17 ani primul cvadruplu axel în competiţie....
- Un patinator a reuşit, la doar 17 ani, o performanţă istorică: primul cvadruplu axel, în competiţie. Saltul...
- O femeie a murit în agonie, după ce ambulanța i-a fost anulată de dispecer când mai avea 6 minute până la ea...
- Gripa a făcut a şasea victimă din acest sezon. Bărbatul avea 57 de ani, nu era vaccinat şi avea mai multe...
Starea sa de sănătate era în continuare critică, motiv pentru care Roman Kostomarov ar fi suferit o a doua intervenţie chirurgicală. În vreme ce unele surse susţin că fostului sportiv i-ar fi fost amputate mâinile, altele vorbesc despre doar câteva degete înlăturate. Informaţiile nu au fost confirmate oficial.
Roman Kostomarov s-a născut la Moscova, în 1980, şi a început să practice patinajul pe când avea 9 ani. Alături de partenera sa pe gheaţă, Tatiana Navka, a fost de două ori campion mondial la acest sport şi de trei ori campion european.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰