Foto Opt persoane au ajuns la spital, după ce un șofer a intrat cu mașina în terasa unui bar din Spania. Un bebeluș de patru luni și o fetiță de 5 ani, în stare gravă
Opt persoane au fost rănite după ce o mașină a intrat într-o terasă a unui bar din Spania, acolo unde se aflau mai mulți oameni. Printre victime se află și un bebeluș de doar patru luni.
Mașina a ieșit de pe șosea, în zona turistică Corralejo, pe una dintre Insulele Canare ale Spaniei, și s-a înfipt direct în terasa barului. Polițiștii suspectează că șoferul ar fi suferit un infarct în timp ce era la volan. Cinci persoane au fost grav rănite în urma incidentului, potrivit Mirror.
Printre victime, un bebeluș de 4 luni și o fetiță de 5 ani
Naționalitatea șoferului nu este încă cunoscută. Martorii spun că vehiculul mergea cu viteză mare, ca și cum ar fi scăpat de sub control. Printre cei răniți grav s-a numărat și o fetiță de patru luni care a fost transferată cu elicopterul la un spital din Gran Canaria. La același spital a fost transferată și o tânără de 18 ani.
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, cu traumatisme severe, a fost transferat de la locul accidentului la un spital din Fuerteventura, împreună cu o femeie de 49 de ani în stare gravă și un bărbat de 43 de ani cu traumatisme severe. O fetiță de cinci ani a fost și ea transportată de urgență la spital. La fel și un bărbat de 44 de ani și un bărbat de 50 de ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰