Polițist din Florida, investigat după ce și-ar fi dus la închisoare fiul de 3 ani, pentru că acesta nu a cerut olița și a făcut pe el: "Plângea. A fost eficient”
Caz șocant în SUA. Un ofițer de poliție din Florida este investigat după ce și-a băgat la închisoare propriul copil în vârstă de 3 ani și chiar i-a pus cătușe, pentru că a făcut pe el și nu a știut să ceară olița.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Potrivit Daytona Beach News-Journal, totul a avut loc în octombrie anul trecut, când camera corporală de pe uniforma bărbatului a surprins momentul în care acesta îi explică unui asistent social de la Departamentul pentru Copii și Familie de ce și-a încutșat propriul fiu de doar 3 ani, potrivit NBC.
Și-a dus fiul de 3 ani la închisoare, după ce acesta a făcut pe el
"Plângea. Primisem răspunsul pe care îl așteptam de la el", a spus bărbatul.
Mai târziu, fiul său a promis să nu o să mai facă pe el niciodată, i-a spus bărbatului asistentului social.
Cu toate acestea, în timpul declarației, bărbatul a mărturisit că și-a mai închis copiii anterior, în scopuri disciplinare. Ultima dată, în urmă cu aproximativ nouă ani, și-a închis fiul de 4 ani după ce s-a purtat urât la grădiniță.
„L-am dus la închisoare și a stat acolo. Și l-am urmărit... și plângea și tot și el spune doar: „Nu aș mai face asta niciodată”. A fost eficient”, a mai declarat bărbatul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰