Român, implicat într-o fraudă cu permise auto în Franţa. Tânărul ar fi dat examenele în locul altor șoferi
O anchetă a poliției din Grenoble a scos la iveală o rețea care falsifica examenele pentru obținerea permisului auto. O instructoare de școală de șoferi și un complice român sunt acuzați că ar fi înlocuit candidații reali cu o persoană care se prezenta la probe în locul lor, folosind documente false.
Mai mulți cursanți ai unei școli auto din zona Grésivaudan, la nord de Grenoble, ar fi apelat la un plan ingenios pentru a trece examenul de conducere. Cu sprijinul directoarei școlii, un tânăr de 23 de ani, cetățean român, ar fi susținut proba practică în locul altor persoane înscrise, potrivit Actu Grenoble.
Frauda a fost descoperită în urma unei anchete a brigăzii financiare din cadrul poliției judiciare din Grenoble, potrivit unui comunicat al Direcției Interregionale a Poliției Naționale (DIPN).
Ancheta a pornit de la o activitate suspectă
Polițiștii au început verificările după ce au observat "o activitate suspectă" în cadrul școlii de șoferi. În timpul unui control efectuat în luna august, agenții l-au reținut pe tânărul suspect, care le-ar fi prezentat "o carte de identitate românească falsă".
În timpul audierilor, anchetatorii au descoperit că avea mai multe documente de identitate, toate cu fotografia sa, dar pe nume diferite, semn clar că susținea examenul în locul altor candidați.
Instructoarea, acuzată că a organizat frauda
După verificări la Biroul Educației Rutiere, instituția care gestionează examenele pentru obținerea permisului de conducere, anchetatorii au identificat-o pe directoarea școlii auto ca fiind complice.
Potrivit DIPN, aceasta a recunoscut că a "înscris aproximativ 20 de cetățeni români sub identități false la proba practică a permisului, în schimbul unor sume de bani". Prejudiciul estimat este de ordinul zecilor de mii de euro.
Atât instructoarea auto, cât și bărbatul acuzat că a susținut examenele în locul altor candidați vor apărea în fața instanței în ianuarie 2026.
Cei doi sunt acuzați de escrocherie și fraudă la examenul practic pentru obținerea permisului de conducere, potrivit informațiilor transmise de sursa citată.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰