Antena Meniu Search
x

Curs valutar

S-au reunit în Ceruri. Bebeluş mort în somn, chiar lângă tatăl său, la două luni după ce mama a pierit din cauza unui cheag de sânge, în Anglia

Un băiețel de două luni, care s-a născut prematur după ce mama sa a murit din cauza unui cheag de sânge, a pierit în somn subit, potrivit unei anchete. Dexter Khan-Barnes s-a născut la 32 de săptămâni, prin cezariană de urgență, când mama sa, Laura Barnes, în vârstă de 22 de ani, a început să nu se simtă bine. Cel mic a rămas în spital, în unitatea neo-natală, și în cele din urmă a fost externat șase săptămâni mai târziu, fiind dat în grija tatălui său, Shane Khan.

de Redactia Observator

la 11.06.2023 , 15:18

Laura nu a putut fi salvată și a murit chiar în aceeași zi, neputând niciodată să-şi întâlnească băieţelul Laura nu a putut fi salvată și a murit chiar în aceeași zi, neputând niciodată să-şi întâlnească băieţelul - Arhiva familiei via Lancashire Telegraph

Băiețelul a fost văzut de o asistentă la casa tatălui după externare, lângă Accrington, Lancashire, dar atunci nu au fost ridicate semne de întrebare, fiind considerat perfectsănătos. Dar, la primele ore ale dimineții următoare, bărbatul și-a găsit fiul decedat. O autopsie nu a reușit să determine exact cauza morții, relatează Lancashire Live.

Mama a murit subit, imediat după ce a născut

Mama Laurei, Jennifer Barnes, a declarat că fiica ei a suferit un accident vascular cerebral în lunile dinainte de moartea ei și de nașterea prematură a lui Dexter. Ea i-a adus un omagiu fiicei sale, spunând că și-a dorit întotdeauna să fie mamă și că s-a reunit în Cer cu fiul ei, după ce a ratat șansa de a fi împreună în viața de pe Pământ. 

Articolul continuă după reclamă

Instanța a auzit că tatăl lui Dexter a pregătit două biberoane pentru noaptea respectivă, a dus copilul la etaj și l-a așezat pe un pat lângă fratele său de 14 luni. Apoi, s-a întins lângă Dexter la ora 4 dimineața și s-a trezit din nou aproximativ o oră și jumătate mai târziu și a constatat că brațele fiului său erau moi și ochii păreau decolorați. A chemat o ambulanță dar, în ciuda eforturilor medicilor care l-au dus de urgență la Spitalul Royal Blackburn, a fost declarat mort, mai notează Daily Mail

Autopsia nu a găsit niciun semn de boală sau de răni anterioare care ar fi putut contribui la moartea lui, prin urmare nu a fost declarată o cauză oficială a decesului. Rezumând dovezile, autorităţile au afirmat: ''În aceste circumstanțe, nu este posibil să excludem complet obstrucția accidentală a aerului care a contribuit la moartea lui Dexter. Ca atare, cauza morții rămâne nedeterminată''.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » S-au reunit în Ceruri. Bebeluş mort în somn, chiar lângă tatăl său, la două luni după ce mama a pierit din cauza unui cheag de sânge, în Anglia