Și-a anihilat soțul cu o injecție letală, de teamă să nu-i afle secretul și să o denunțe. Farmacista câștigase milioane printr-o escrocherie celebră
Din farmacistă de succes, la escroacă și criminală. O femeie s-a îmbogățit pe seama promisiunilor făcute investitorilor care voiau să facă bani. În spatele afacerilor sale se ascundea însă o mare înșelătorie. Când minciunile au început să se destrame, soțul ei a murit în condiții suspecte. Ani mai târziu, anchetatorii au descoperit adevărul șocant

- Săptămână decisivă pentru securitatea Europei: "Este momentul să ne reînarmăm urgent". DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Vremea 3 - 16 martie 2025. Încălzire spectaculoasă a vremii, temperaturile vor ajunge la 20 grade
Natalie Cochran, o farmacistă din West Virginia, părea să fi descoperit rețeta succesului. Conducea două companii de tehnologie și susținea că are contracte guvernamentale de milioane de dolari. Oamenii au crezut în ea, iar în doar doi ani a strâns peste 2 milioane de dolari de la investitori. Însă, în spatele promisiunilor de îmbogățire rapidă, se ascundea o schemă bine pusă la punct, potrivit Mirror.
O viață de lux finanțată din minciuni
Din 2017, femeia a atras bani de la oameni de afaceri, prieteni și chiar familie, garantând profituri uriașe. În realitate, folosea banii noilor investitori pentru a plăti sume mici celor mai vechi, doar pentru a le menține încrederea. Între timp, ea și soțul său, Michael, duceau o viață de lux – vacanțe exotice, bijuterii scumpe și chiar un Shelby Cobra din 1965, cumpărat cu 37.500 de dolari.
Până la sfârșitul lui 2018, sistemul începea să se prăbușească. Natalie avea nevoie de noi investitori pentru a-și acoperi datoriile, dar începuse să întâmpine dificultăți. În disperare, a luat împrumuturi cu dobânzi uriașe și i-a asigurat pe toți – inclusiv pe soțul ei – că 245 de milioane de dolari vor intra în conturile lor în curând.
- Și-a ucis fiul, apoi l-a îngropat în spatele casei închiriate. Proprietarul a sunat la poliție după ce a văzut...
- Cine e fata de 18 ani care și-a aruncat bebelușul de la etajul unui hotel din Paris. A născut singură în...
- Femeia bănuită că şi-a ucis mama pentru moşternire, în Iaşi, a fost prinsă și reţinută. Bătrâna a...
- Crimă oribilă în Iaşi. O bătrână a fost ucisă fără milă de propria fiică, din cauza moştenirii. Biata...
- Un ieșean și-a ucis soția cu o bâtă, apoi a plecat la barul din sat. I-a spus unui prieten să meargă cu el...
Moarte suspectă în mijlocul scandalului financiar
Pe 6 februarie 2019, Natalie și soțul său aveau programată o întâlnire cu banca pentru a deschide un cont destinat uriașei sume de bani așteptate. Dimineața, însă, femeia a anulat zborul privat, spunând că Michael se simte rău. Câteva ore mai târziu, le-a trimis prietenilor o fotografie cu el leșinat pe podeaua bucătăriei.
Când apropiații au insistat să-l ducă la spital, Natalie a refuzat inițial, spunând că "își va reveni dacă se odihnește". Abia la insistențele unui prieten, Michael a fost transportat la urgențe. Medicii au descoperit că avea un nivel periculos de scăzut al zahărului din sânge, ceea ce îi afectase deja creierul și organele. După cinci zile în comă, bărbatul a murit.
În fața anchetatorilor, Natalie a încercat să explice că soțul ei lua steroizi în exces, dar nu a putut dovedi acest lucru.
Escrocheria demascată și o nouă acuzație șocantă
Între timp, autoritățile au descoperit schema financiară ilegală a lui Cochran, iar în 2021 a fost condamnată la 11 ani de închisoare pentru fraudă și spălare de bani. Dar ancheta nu s-a oprit aici. Procurorii erau convinși că moartea lui Michael nu fusese un accident.
În 2023, trupul lui Michael a fost exhumat, iar testele de laborator au confirmat suspiciunile: bărbatul fusese ucis cu o doză letală de insulină, administrată prin injecție. O fiolă de insulină fusese găsită în casa lor, iar un martor a declarat că, în ziua în care Michael s-a îmbolnăvit, Natalie ceruse insistent o doză de insulină de la un prieten care avea un copil diabetic.
Condamnată pe viață pentru crimă
În fața instanței, procurorii au susținut că femeia și-a ucis soțul pentru a ascunde escrocheria financiară, înainte ca acesta să afle adevărul. Apărarea a încercat să o prezinte ca pe o escroacă, dar nu ca pe o criminală, insistând că Michael știa de fraudă și nu reprezenta o amenințare pentru ea.
Însă toate dovezile indicau contrariul. Natalie întârziase deliberat să-i acorde ajutor medical soțului ei și chiar își continuase activitatea frauduloasă în timp ce el era pe moarte. Judecătorul a decis că nu va avea dreptul la eliberare condiționată, condamnând-o la închisoare pe viață.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰