Galerie foto Și-au construit o casă plutitoare pe un lac din SUA și plătesc anual o singură factură. Cât i-a costat investiția
Pasionați de sporturi nautice și de lucrurile inedite, doi tineri îndrăgostiți au decis să-și construiască un altfel de loc pe care să-l numească „acasă”. Așadar, cuplul din Carolia de Nord a construit o casă plutitoare pe un lac, acolo unde locuiesc în prezent. Investiția nu a fost una mică, însă a meritat fiecare bănuț, spun ei.
Sarah Spiro, o tânără de 27 de ani,și iubitul ei, Brandon Jones, în vârstă de 40 de ani, și-au îndeplinit visul după mult timp de încercări, potrivit Business Insider.
„Acesta ar fi visul meu suprem, să am toate hobby-urile chiar la ușă”, a povestit Sarah, când casa plutitoare era doar la stadiul de vis.
Din fericire pentru cei doi, au reușit să transforme acel vis în realitate când și-au construit prima lor casă plutitoare pe lac. Există reguli stricte cu privire la construirea de case plutitoare pe lacul Fontana, care este gestionat de Tennessee Valley Authority sau TVA. În portul în care locuiește cuplul, există doar aproximativ 20 de case, a spus Spiro.
Și-au construit o casă plutitoare cu 90.000 de dolari
- Au intrat în locuinţa unei vecine şi au furat bani şi bijuterii de 10.000 de lei. Doi tineri din Vrancea, unul...
- Sfârșit tragic pentru un bărbat din Harghita: a ars de viu în propria casă. Pompierii nu au reușit să...
- "Mi-a spus că mă iubeşte". Sunt ultimele cuvinte ale Lilianei pentru fiul său. A murit sub o ploaie de lovituri,...
„Sunt aproximativ cinci porturi în total pe lac, iar acesta, de departe, este cel mai puțin populat. Există câteva dintre ele care au 150 sau mai multe – sunt cam ca niște orașe mici”, a adăugat ea.
Cuplul a avut nevoie de doar două luni pentru a-și construi casa plutitoare de 360 de metri pătrați, care are un spațiu de andocare 400 de metri în exterior.
„A fost foarte rapid, dar lucram la casa noastră în fiecare zi, opt până la 10 ore pe zi, fără oprire”, a povestit femeia.
Costurile nu au fost mici, însă nu prea mari pentru visul pe care îl aveau de o viață. Femeia estimează că au cheltuit aproximativ 90.000 de dolari pentru a-și construi casa plutitoare . În afară de permisul de locuință, cuplul trebuie să plătească și o taxă de acostare de 5.000 USD anual. Taxa de acostare variază între diferitele porturi, în funcție de facilitățile pe care le oferă, a spus femeia.
Lacul Fontana este amplasat între Parcul Național Great Smoky Mountains și Pădurea Națională Nantahala. Cuplul locuiește la aproximativ 40 de minute de cel mai apropiat oraș mic, Robinsville.
„Singura noastră factură, din moment ce suntem în afara rețelei, sunt 5.000 de dolari pe an pentru taxa noastră de acostare”, a continuat ea, adăugând că aceasta exclude alte „lucruri mărunte” pe care le plătesc, cum ar fi abonamentul Netflix.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰