Șofer român de TIR beat, la un pas de un dezastru în Italia. Un alt camionagiu și-a riscat viața și a evitat un "masacru"
Un şofer român de TIR a fost la un pas să producă o tragedie în provincia Verona, Italia, după ce era să lovească în plin o cisternă plină cu gaz metan și combustibil, într-o benzinărie din San Bonifacio. Un camionagiu italian a evitat dezastrul în ultimul moment.
Totul s-a întâmplat marți după-amiază, într-o zonă de staționare din provincia Verona, de-a lungul șoselei care leagă ieșirea San Bonifacio - Soave de drumul provincial 38 Porcilana, la aproximativ un kilometru de sensul giratoriu de pe drumul regional 11.
De acolo, Marco, un camionagiu italian în vârstă de 34 de ani, angajat al unei companii de transport venețiene, urma să plece în cursă la volanul TIR-ului său Scania alb. Vorbea cu un prieten la telefon când a observat, în oglinda retrovizoare, cum un alt camion merge în zig-zag.
"În spatele meu, la vreo cincizeci de metri, am văzut un camion albastru apropiindu-se de parapetul metalic de pe marginea drumului. Am crezut că șoferul era distras sau nu se simțea bine. Eram la telefon, am avut timp doar să-l rog pe colegul cu care vorbeam la telefon să îi spună soției mele că o iubesc", a declarat Marco pentru publicația larena.it.
- BMW filmat cum spulberă pe contrasens un poliţist pe motocicletă. Accident mortal surprins de o cameră de bord,...
- Tânără însărcinată, spulberată pe o trecere de pietoni din Arad. A fost aruncată în aer aproape zece metri...
- Dacie Papuc ruptă în două pe un drum din Ialomiţa. Şoferul a murit pe loc, motorul maşinii a zburat după impact
Realizând că TIR-ul albastru poate provoca o tragedie, italianul a sunat la poliție, după care a pornit în urmărirea autotrenului care rula haotic. "Doar cu un alt camion aveam șanse să opresc un astfel de vehicul, altfel nu aș fi putut face nimic”, explică Marco.
Când a ajuns la sensul giratoriu Grena, a văzut cum TIR-ul albastru întoarce spre Arcole. "Omul acela m-a făcut să-mi risc viața și era un pericol imens pentru oricine. Când l-am văzut îndreptându-se spre o benzinărie, m-am gândit cum aș putea să-l opresc", continuă povestea șoferul italian.
Între timp, autotrenul își continua cursa nebună. A lovit separatorul de benzi, apoi a intrat în benzinărie. Italianul s-a ținut după el și, în momentul în care vehiculul albastru se îndrepta spre o cisternă plină cu gaz metan, și-a așezat camionul Scania în fața lui, de-a curmezișul, evitând astfel producerea unei tragedii. În drumul său haotic, TIR-ul albastru a lovit o pompă de benzină și un șofer care alimenta. O spune Marco, ale cărui declarații sunt probate atât de camerele de supraveghere ale stației peco, cât și de cele suprinse de camera de bord a camionului.
Câteva clipe mai târziu, la fața locului și-au făcut apariția și carabinierii. Inițial, polițiștii au crezut că șoferul TIR-ului albastru, un cetățean român, are o problemă de sănătate, pentru că l-au găsit pe bărbat cu capul pe volan. Doar că, în momentul în care au deschis ușa cabinei, din interior a ieșit un puternic miros de alcool. Șoferul efectiv adormise cu capul pe volan.
Testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 2,13 mg alcool pur în aerul expirat, o valoare uriașă. Polițiștii au suspendat permisul auto al românului, care s-a ales cu dosar penal.
"Fără intervenția lui Marco, se putea produce un masacru, pentru că această stație de alimentare este una dintre cele mai mari din provincie, are multe cisterne pline cu gaz metan, GPL și benzină. Consecințele după o posibilă explozie sunt de neimaginat", au declarat agenții din San Bonifacio.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰