Antena Meniu Search
x

Tânără actriță din UK, moartă după un diagnostic greșit. Femeia s-a stins după ce un cheag de sânge a fost confundat cu anxietatea de un medic necalificat

O tânără actriță din UK, în vârstă de 30 de ani, a murit în mod tragic după ce un medic necalificat i-a confundat un cheag de sânge cu Covid și...anxietate.

de Redactia Observator

la 06.03.2024, 19:16

Tânără actriță din UK, moartă după un diagnostic greșit. Femeia s-a stins după ce un cheag de sânge a fost confundat cu anxietatea de un medic necalificat
Tânără actriță din UK, moartă după un diagnostic greșit. Femeia s-a stins după ce un cheag de sânge a fost confundat cu anxietatea de un medic necalificat - Familia lui Emily / BBC

Emily Chesterton avea doar 30 de ani când a avut un stop cardiac. A mers la doctor de două ori plângându-se de dureri de gambe și dificultăți de respirație. Inițial, tânăra a crezut că a mers să discute cu un medic generalist, însă, de fapt, a discutat cu un medic de familie care avea doar pregătire medicală de bază și nu era un medic calificat, potrivit Mirror.

A murit după ce a fost diagnosticată și tratată greșit

Mama lui Emily, Marion, a declarat pentru BBC: „Toți pacienții ar trebui să aibă dreptul să știe cine îi tratează și să aibă posibilitatea de a alege să consulte un medic complet calificat. Acesta este cel mai mare regret al vieții mele. Sfatul meu pentru oricine este să întrebi mereu cu cine urmează să te vezi”.

Durerea de gambe a lui Emily a fost diagnosticată greșit ca o entorsă, iar dificultățile ei de respirație a fost confundată cu efectele lăsate în urmă de Covid și cu anxietate, fapt pentru care i s-au prescris greșit medicamente. Ea a murit pe 31 octombrie anul trecut, după ce a dezvoltat o embolie pulmonară.

O anchetă a concluzionat că medicul care a consultat-o pe femeie ar fi trebuit să o trimită la o unitate de urgență a spitalului și că, dacă ar fi fost tratată, probabil ar fi supraviețuit.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Mapamond » Tânără actriță din UK, moartă după un diagnostic greșit. Femeia s-a stins după ce un cheag de sânge a fost confundat cu anxietatea de un medic necalificat