Foto Ultimul mesaj al Gretei, însoțitoarea de zbor care a murit după ce avionul a aterizat pe un aeroport din Londra: "Îmi iubesc meseria"
Greta Dyrmishi lucra pentru compania aeriană Air Albania, atunci când a leșinat și a murit la bordul unei aeronave, care tocmai aterizase pe un aeroport din Londra. Tragedia a avut loc anul trecut, înainte de Crăciun. Inima ei s-a oprit brusc, deși tânăra de 24 de ani era sănătoasă și nu avea probleme medicale.
Greta Dyrmishi era însoțitoare de bord la compania aeriană Air Albania. Tânăra de 24 de ani a murit la scurt timp după ce aeronava a aterizat pe aeroportul Stansted, în Londra. După ce pasagerii au părăsit avionul, stewardesa a picat din picioare, iar inima ei s-a oprit la scurt timp. Familia, prietenii, dar și colegii de muncă sunt îndurerați de pierderea Gretei, relatează Mirror.
Ultimul mesaj postat de tânără pe internet
O stewardesă de 24 de ani, care a murit după ce a aterizat pe aeroportul Stansted, a postat pe rețelele de socializare, înainte de moartea sa subită, că "își iubea meseria". Însoțitoarea de zbor posta mereu, în mediul online, despre munca ei la bordul avion. Aceasta obișnuia să publice fotografii sau videoclipuri de la locul de muncă sau din diferite destinații în care călătorea.
Înainte să-și piardă viața, Greta a publicat pe Instagram o fotografie cu ea din aeronavă, cu descrierea: "De aceea îmi iubesc meseria". Ultima ei postare, încărcată pe contul ei de Instagram cu doar câteva zile înainte de a muri, includea o imagine de la fereastra avionului.
- Doi turiști au povestit cum au sfidat moartea, după ce nava pe care se aflau s-a scufundat, în Portugalia. La bord...
- Greta, o însoțitoare de zbor, a murit la bordul unui avion pe un aeroport din Londra. S-a prăbușit din picioare:...
- Motivul înduioşător pentru care un însoţitor de bord s-a aşezat pe jos lângă o pasageră. "Îngerul...
Ce au transmis reprezentanții Air Albania
O declarație emisă de Air Albania în momentul morții lui Greta spunea: Pe 21 decembrie, după debarcarea pasagerilor din zborul nostru spre Londra, unul dintre membrii echipajului nostru de cabină, Greta Dyrmishi, a suferit un atac de cord. Chiar și după ce i s-a acordat imediat toată asistența medicală, tot am pierdut-o. A fost dusă la spitalul din Londra, iar ancheta este în curs de desfășurare. Încă din primele momente, Air Albania a contactat familia ei și continuăm să fim aproape de ei în aceste momente dificile.
Din respect pentru Greta și familia ei, am decis să împărtășim vestea. Ne vom aminti întotdeauna de Greta ca de o profesionistă pasionată, o colegă excelentă și o mare prietenă pentru noi toți. Fie ca Dumnezeu să o miluiască și să dea pace familiei. Air Albania va fi în continuare alături de familia ei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰