Un adolescent de 14 ani l-a ucis pe patronul unui restaurant în timp ce-i fura maşina.A scos autoturismul la vânzare în Marea Britanie
Proprietarul unui restaurant din Stockport, Marea Britanie şi-a pierdut viaţa în mod tragic, încercând să oprească un adolescent de 14 ani care îi fura maşina.
În ziua tragediei, Mohamed Islam, în vârstă de 53 de ani, plecase de la serviciu şi se afla în drum spre casă, relatează The Mirror. Pentru că primise o ultimă comandă înainte de sfârşitul programului, a decis să livreze personal mâncarea clientului. În momentul în care a ajuns la adresă şi a coborât din autoturism, adolescentul a venit în urma acestuia, a urcat la volanul maşinii şi a pornit în goană pe străzile oraşului.
Un localnic l-a văzut pe băiat accelerând cu o viteză ameţitoare. Proprietarul restaurantului a încercat să fugă pentru după maşină, însă după aproximativ 30 de metri s-a dezechilibrat şi a căzut. În momentele următoare adolescentul a trecut cu maşina peste el. Băiatul a fugit de la faţa locului, iar la scurt timp fotografii cu maşina au fost postate pe site-urile de vânzări auto. Ulterior, anchetatorii au descoperit că minorul a încercat de mai multe ori să incendieze maşina pentru a înlătura orice probă.
Băiatul a fost condamnat la închisoare pentru patru ani şi nouă luni, după ce a pledat vinovat pentru uciderea lui Mohamed Islam. El a fost găsit în casa uneia dintre bunicile sale, într-o zonă împădurită din oraş. Telefonul lui a fost verificat de către anchetatori. Aceştia au descoperit că băiatul căutase pe internet detalii despre o substanţă extrem de inflamabilă, pe care cel mai probabil ar fi dorit să o folosească pentru a incendia autoturismul. Mohamed Islam era căsătorit şi avea trei copii. Copiii îi cumpăraseră maşina drept cadou pentru aniversarea zilei de naştere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰