Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un băiat de 15 ani din Alaska şi-a omorât trei dintre frați, apoi şi-a pus capăt zilelor. Părinţii erau plecaţi de acasă

Un băiat de 15 ani din Alaska și-a împușcat mortal trei frați, chiar înaine de a îndrepta arma asupra sa și a-și pune capăt zilelor.

de Redactia Observator

la 28.07.2022 , 11:34

Criminalist la o scenă a crimei Un băiat de 15 ani din Alaska şi-a omorât trei dintre frați iar apoi și-a luat viața - Profimedia

Băiatul de 15 ani și-a ucis trei dintre frați, cel mai mic având doar 5 ani, în timp ce părinții lor erau plecați de acasă, chiar înainte de a se sinucide. Patru copii au fost găsiți morți de către poliție în urma incidentului șocant din Fairbanks, Alaska. Alți trei au fost găsiți în siguranță, în aceeași locuință, în ziua de marți, 26 iunie.

Poliția ar fi ajuns la casa din subdiviziunea Skyridge a orașului la sfârșitul după-amiezii, după ce mai multe focuri de armă au fost auzite. La scurt timp după aceea, aceștia au găsit 4 copii morți cu răni provocate de mai multe gloanțe, relatează Mirror. Cercetările inițiale au stabilit că tânărul de 15 ani a tras în ei cu arma familiei, după care și-a luat viața. Purtătorul de cuvânt, Tim DeSpain a declarat că victimele aveau 5, 8 și 17 ani.

Cadavrele celor patru copii au fost trimise la Biroul de Medicină Legală, iar Biroul de Servicii pentru Copii a fost informat. Utilizatorii din mediul online din Alaska și din Statele Unite au reacționat la crima șocantă, unii făcând rugăciuni, iar alții exprimându-și durerea și pentru un alt incident similar petrecut în țara lor.

Articolul continuă după reclamă

Nu este primul caz similar care are loc în SUA

Un alt incident similar, petrecut în Minnesota, care a avut loc la începutul acestei luni, este cel în care o mamă s-a aruncat cu mașina în care se aflau și cei 3 copii ai săi, într-un lac. Cei doi băieți și fetița, toți cu vârste sub 6 ani, au fost găsiți în interiorul vehiculului. Mai târziu, familia și prietenii devastați au fost văzuți aducând un omagiu la Lacul Vadnais.

Potrivit Centrului pentru Politici privind Violența, peste 1.200 de americani mor în fiecare an în atacuri de tipul crimă-sinucidere, un echivalent total de aproximativ 11 incidente pe săptămână. 9 din 10 incidente de acest fel sunt raportate ca fiind săvârșite cu arme de foc.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Un băiat de 15 ani din Alaska şi-a omorât trei dintre frați, apoi şi-a pus capăt zilelor. Părinţii erau plecaţi de acasă