Un băieţel de 4 ani din Georgia s-a înecat la o lecție de înot. Premoniția copilului înainte de tragedie: „Dacă mă înec?”
O mamă cu inima zdrobită susține că fiul ei de patru ani a întrebat „Dacă mă înec?”, în drum spre cea de-a două lecție de înot, iar premoniția băiatului a devenit realitate. Dori Scott l-a înscris pe Israel Scott, în vârstă de patru ani, la o clasă de înot pentru începători, în luna iunie a acestui an, după ce copilul și-a arătat dragostea pentru apă într-o vacanță în familie. Tânăra mamă de 35 de ani, susține că și-a ales un instructor după o reclamă de pe Facebook, pretinzând că are suficientă experiență.
Mama băiatului susține că i s-a spus să îl aștepte pe copil în mașină, pentru a nu-i distrage atenția de la lecția de înot. În așteptarea fiului ei, ea susține că o femeie în lacrimi i-a bătut în geam pentru a o atenționa că băiețelul era în pericol. În timp ce mama băiatului a ajuns în zona piscinei, era deja prea târziu. Băiatul era inconștient, în timp ce o persoană îl resuscita.
Mama băiatului militează acum pentru atenția sporita a părinților
Băiețelul a fost apoi transportat de urgență la spitalul Burke County din Georgia, unde a murit la primele ore ale zilei în dată de 15 iunie 2022. Acum Dori militează pentru a îndemna părinții să nu-și lase niciodată copiii singuri la lecțiile de înot, chiar și cu instructori, relatează Mirror.
„A fost cel mai rău coșmar al unei mame. Este incredibil și șocant. Eram într-o vacanță și atunci i-am programat lecțiile de înot. Îi spuneam «o să înoți» și era atât de entuziasmat pentru că și-a dorit mereu să înoate. A știut întotdeauna pericolul apei, dar i-a plăcut atât de mult”, a adăugat mama băiețelului.
- Momentul în care un copil de 2 ani, lăsat nesupravegheat, e salvat de la înec de un polițist local, în Slobozia
- O fetiță de 17 luni a murit după ce s-a înecat într-o piscină gonflabilă: "Niciun părinte nu ar trebui...
- ''Rămâi în paza lui Dumnezeu și a îngerilor.'' Un băieţel de trei ani a murit înecat, după ce mătuşa...
Premoniţia băiatului, înainte să moară înecat
Fiul de 4 ani, a întrebat-o pe mama sa "Dacă mă înec?" în drum spre lecția de înot, ca o premoniţie înaintea tragediei. Dori susține că l-a lăsat pe băiat alături de instructor înainte de a merge să stea în mașina ei și să aștepte să se termine cursul.
Dori a spus: „S-a întâmplat în a două zi de cursuri. L-am înscris pe fiul meu pentru o săptămână de lecții de înot. Instructorul mi-a spus că părinții nu au voie să rămână pentru a nu le distrage atenția copiilor. Am așteptat în mășina mea iar o doamna mi-a bătut în geam spunându-mi să vin repede în zona piscinei. Nu se terminse cursul, mai erau vreo șase minute rămase. M-am uitat din nou la ea și am văzut-o cu lacrimi în ochi. Atunci am început să țip pentru că mi-am dat seama că ceva nu este în regulă. Toată viața mea s-a schimbat în câteva clipe.”
Panicată, Dori a intrat în grabă în incinta pișcinei și și-a găsit fiul inconștient întins lângă piscină
„Am plâns și am țipat până acolo sus și când am ajuns acolo, fiul meu era pe marginea piscinei în timp ce I se făcea resuscitare”, a mai adaugat mama băiatului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰