Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un bărbat ieşit la alergat a fost atacat de uliu, în Marea Britanie: "Ghearele mi s-au înfipt efectiv în ceafă"

Un bărbat care plecase la alergat într-o zonă rurală din Marea Britanie a fost atacat de un uliu. Pasărea l-a rănit în zona capului, omul ajungând la spital pentru îngrijiri medicale. Experții spun că atacul este un eveniment neobișnuit, potrivit BBC.

de Redactia Observator

la 16.05.2023 , 11:30

Un bărbat ieşit la alergat într-o zonă rurală din Marea Britanie, atacat de uliu - Shutterstock

Victima se numește Ewan Cameron și a fost atacată de pasărea de pradă în Friockheim, Angus. În urma atacului, bărbatul are mai multe găuri în scalp.

"Este ca atunci când cineva te lovește în ceafă. Ghearele sunt foarte ascuțite și mi s-au înfipt efectiv în ceafă. Am șase găuri în cap ca urmare a atacului", a relatat Cameron pe rețelele de socializare.

După ce și-a spus povestea online, mai multe persoane au răspuns anunțând că au trecut prin experiențe similare, potrivit Mediafax. Paul Reynolds, de la New Arc Wildlife Centre din Aberdeenshire, a declarat pentru BBC că astfel de atacuri nu sunt un eveniment obișnuit.

Articolul continuă după reclamă

"Dacă ne gândim în general, cred că sunt mai mulți oameni răniți de vaci decât de păsări de pradă. Majoritatea uliilor își depun ouăle de la jumătatea lunii aprilie până la începutul lunii mai. Deci, atunci sunt într-un fel de vârf de apărare a teritoriului lor aflat lângă cuiburi", a explicat Reynolds.

El le-a recomandat oamenilor să ia măsuri de protecție, cum ar fi purtarea unei șepci și evitarea zonei în care se află păsările.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Mapamond » Un bărbat ieşit la alergat a fost atacat de uliu, în Marea Britanie: "Ghearele mi s-au înfipt efectiv în ceafă"