Un cadavru şi 9.000 de euro, găsiţi de muncitorii de la salubritate în tufişuri, după cinci ani. Bărbatul din Italia fusese dat dispărut de sora lui în 2012
Cadavrul unui bărbat dat dispărut în urmă cu peste nouă ani, şi care ar fi murit în urmă cu cinci ani, a fost găsit într-un cartier al oraşului italian Genova, de către lucrătorii de la salubritate care tăiau iarba înaltă crescută în zonă.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi murit în urmă cu cinci ani, iar alături de rămăşiţele lui au fost găsită şi o sumă importantă de bani, mai precis 9.000 de euro.
Trupul neînsufleţit a zăcut ani întregi în locul unde a fost găsit, asta în ciuda faptului că zona este una destul de intens circulată, notează Genova24.
Descoperirea macabră a fost făcută luna trecută, însă autorităţile au făcut public acest caz abia luni, 20 iunie, întrucât anchetatorii au dorit să păstreze confidenţialitatea pentru efectua investigaţiile necesare în elucidarea cazului.
Rămăşiţele găsite de către angajaţii firmei de salubritate pe via Siffredi ar aparţine unei persoane care a fost dată dispărută în anul 2012. La vremea respectivă, sora bărbatului a anunţat dispariţia lui la poliţie. Între timp femeia s-a stins şi ea din viaţă, în anul 2019.
- Un băieţel de 3 ani din SUA, lăsat de părinţi în grija bonei sale, a fost găsit mort într-un iaz din...
- Crimă înfiorătoare: Tânără de 22 de ani, însărcinată în 8 luni, decapitată de iubitul ei. După crimă,...
- O maşină mortuară a pierdut un cadavru pe drum, în timp ce-l transporta la morga din Baia Mare: "A picat în mers"
- O femeie s-a deghizat în asistentă și a furat un nou-născut dintr-un spital din Paraguay. Fusese în alte două...
- "Mulțumim, mami, pentru tot ce ai făcut". Au rămas orfane după ce mama le-a murit de cancer. Tatăl gemenelor de...
Bărbatul avea la el 9.000 de euro
Înainte de dispariţie, potrivit declaraţiilor pe care femeia le-a oferit la vremea respectivă, bărbatul al cărui cadavru a fost găsit acum locuia în apartamentul surorii sale, care era situat la aproximativ 500 de metri de locul descoperirii macabre.
Potrivit legiştilor care au efectuat autopsia cadavrului după ce a fost găsit, decesul ar fi avut loc cu cel puțin 5 ani în urmă și nimeni nu a găsit cadavrul până acum. Înainte de a muri, ar fi trăit câțiva ani pe străzi sau în mașina personală, au constata anchetatorii.
Identificarea lui nu a fost una complicată şi asta pentru că bărbatul avea cu el actele de identitate. Analizele de laborator vor stabili ulterior data exactă a decesului, iar o serie de investigaţii vor stabili de unde avea bărbatul supra lui cei 9.000 de euro cash.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰