Un şofer român de TIR a ucis un bătrân care se chinuia să îşi facă pana pe banda de urgenţă. Italianul a fost spulberat sub privirile îngrozite ale soției
Tragedie la Torino, pe șoseaua de centură. Un șofer român de TIR a ucis un bătrân de 76 de ani, care făcuse pană și se chinuia să schimbe cauciucul pe banda de urgență. Italianul a fost spulberat sub privirile îngrozite ale soției sale, care se afla în mașina cuplului, un Hyundai Accent.
Accidentul mortal s-a produs marți, 24 mai, în jurul prânzului. Loris Tiberto, în vârstă de 76 de ani, conducea un Hyundai Accent pe șoseaua de centură, la Torino, când a făcut pană la anvelopa stânga spate. Dându-și seama că nu mai poate continua în siguranță, italianul a ales să se oprească pe banda de urgență pentru a schimba cauciucul.
Jurnaliștii La Stampa presupun că defecțiunea s-ar fi produs brusc, fapt care l-ar fi împiedicat pe bărbat să mai meargă la puțin peste un kilometru distanță, unde ar fi fost mai în siguranță.
Conform reconstituirii făcute de anchetatori, Loris Tiberto a decis să oprească mașina pe banda de urgență și să remedieze problema. În timp ce stătea ghemuit lângă roată, bărbatul de 76 de ani a fost spulberat de un TIR al unei firme olaneze, condus de un român. Totul, sub privirile îngrozite ale soției italianului, care se afla în mașină. Omul nu a avut nicio șansă să scape cu viață. A murit pe loc, după ce camionul l-a târât zeci de metri pe șosea. Intervenția salvatorilor a fost în zadar, echipa medicală neputând decât să constate decesul.
Italianul pusese triunghiul de avertizare și purta vesta reflectorizantă
- Un șofer și-a făcut dreptate cu pumnul, după o șicanare în traficul din Pitești. Bătaia a fost filmată, iar...
- Un şofer român de TIR, la un pas de moarte în Italia după o glumă proastă: un coleg marocan l-a ameninţat...
- Imagini de coșmar pe autostrada A1, după ce un șofer a intrat cu mașina sub un TIR oprit pe banda de urgență
Polițiștii care au făcut cercetările la fața locului au încercat să refacă dinamica accidentului. Astfel, se știe cu siguranță că Tiberto pusese triunghiul de avertizare, purta vesta reflectorizantă și era total în interiorul benzii de urgență. Pe scurt, își luase toate măsurile de precauție necesare.
Verificările anchetatorilor urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Una dintre ipoteze ar fi că italianul și-a pierdut echilibrul pentru o clipă și s-a aplecat prea mult spre carosabil, exact când a trecut camionul. O altă variantă pe care polițiștii o iau în calcul este ca șoferul român să fi intrat cu TIR-ul pe banda de urgență într-un moment de neatenție.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰