Bianca Iotu, cu lacrimi în ochi după explicațiile lui Remi: "A murit și ultimul gram de speranță"
Radu Vâlcan a încercat să înțeleagă ce este, de fapt, în mintea lui Remi și ce își dorește concret de la relația cu Bianca.
Radu Vâlcan: Vorbeam aseară, la ceremonia focului. Tu susțineai că Bianca ține locul ocupat. Îți aduci aminte. Și acum, totuși, spui... altceva. Tot tu ai spus că, de foarte multe ori, dacă ai fi avut un leu pentru fiecare moment în care te-ai gândit la acest lucru, ai fi fost milionar și ai fi cumpărat această insulă. Ai spus asta, da? Ce spui acum nu prea este în concordanță cu ce ai spus ieri.
Remi: E foarte simplu aici. Nu pot să dau vina pe ea. Nu pot să zic: „E vina ta că m-ai ales pe mine”. Nu. E vina mea că stau aici, când tu poate ai putea să fii fericită în prezența altui lucru.
Radu Vâlcan: Și, cu toate astea, nu o lași să facă asta. Adică una e ce spui și alta e cum acționezi.
Remi: N-a fost întotdeauna... N-am venit eu întotdeauna cu inițiativa să ne împăcăm sau așa mai departe. Plus că ea întotdeauna a susținut: „Nu îmi doresc căsătorie și copii”, mă rog, așa, pe termen scurt, în sfârșit. Adică, practic, îmi spunea oarecum ce voiam să aud. Iar faptul că suntem aici e strâns legat fix de această problemă, da? Dacă noi avem de gând să trecem la nivelul următor curând sau deloc.
Radu a pus degetul fix pe contradicția care începuse deja să se vadă tot mai clar: una spunea Remi despre libertatea Biancăi și alta părea să facă atunci când relația ajungea, concret, în punctul unei decizii.
Între timp, pentru prima oară, Bianca Iotu a clacat. Tânăra s-a retras în interiorul vilei și a început să plângă.
„E ok să plângi, lasă lacrimile să curgă, pentru că te descarci. Nu te opri. Nu are ce să caute într-o relație. A și menționat, dacă nu mă înșel, că ce își dorește ea în următorii cinci ani, el își dorește, poate, în următorii zece. Poate”, a spus Cătălin Brânză.
Bianca, însă, părea să fi ajuns deja la o concluzie.
„A murit și ultimul gram de speranță. Stai, am vrut confirmarea, am primit-o. Nu vrea să fie într-o relație serioasă, a zis că eu țin locul ocupat și pentru el. Bun, ok. A zis și data trecută, când ne-a arătat Radu, vorbea cu două fete și a zis că el nu vrea să fie într-o relație serioasă. A răspuns foarte clar.
Acum a zis că și el ține locul ocupat, atunci îl eliberez eu. Iau eu atunci decizia. Dacă până acum am lăsat decizia în mâinile lui și m-am lăsat purtată de val și l-am lăsat pe el să aibă controlul, eu, uite, iau decizia acum. Am uitat cum e să fiu iubită cu adevărat și merit mai mult”, a spus Bianca.
De data aceasta, nu mai pare să fie vorba doar despre o reacție de moment. Bianca vorbește despre o decizie pe care, până acum, a lăsat-o mai degrabă în mâinile lui Remi.
„Îmi cerea un sfat, ce să facă, dacă să mai aștepte până la sfârșitul emisiunii sau să oprească relația acum. Și eu i-am spus: «Eu nu sunt în stare și în măsură să-ți dau ție sfatul ăsta. Tu deja ai răspunsul, să-l faci»”, a povestit Cătălin Brânză despre discuția cu Bianca.
După lacrimi a venit și momentul în care Bianca a încercat să pună în cuvinte ce i s-a întâmplat în ultimii ani.
„M-am pierdut. Cred că prefer să zic că m-am pierdut pe drum. Și când ne-am despărțit, și când eram despărțiți, și când ne-am împăcat, creierul zicea un lucru, inima zicea altceva.
Cred că, pentru prima dată după mult timp, mă simt eliberată. Că am rostit cuvintele magice și le-am înțeles. Și le voi accepta.”
„Te vei pune pe primul loc?”, a fost întrebată.
„Da. Și mă voi iubi. Și voi cere ceea ce merit. Și voi aștepta să primesc”, a spus Bianca Iotu.
