Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Leonard și Monica Doroftei, înainte de Power Couple, povești despre relația lor: "Când ne avem unul pe celălalt, nu ne stă nimic în cale"

O experiență de neuitat, care îți arată că unele provocări pot apărea o singură dată în viață. O șansă de a vedea cum funcționezi alături de persoana iubită în niște condiții total diferite de cele cu care v-ați învățat de-a lungul relației. Un show care a cucerit întreaga lume și care se apropie de revenire, cu cel de-al doilea sezon. Până la lansarea Power Couple nu a mai rămas mult, iar noi detalii despre cuplurile participante pot fi aflate în fiecare luni și marți, după miezul nopții, într-o serie de materiale exclusive, la Antena 1.

de Redactia Observator

la 04.12.2024 , 09:36

Cea de-a treia săptămână de prezentare a concurenților care au decis să arate că nimic nu este imposibil și că pot duce la capăt orice probă, când se țin de mână cu partenerul de viață a adus în această noapte o nouă familie! Un sportiv care a scris istorie pentru România și a impresionat cu victoriile lui la nivel internațional, Leonard Doroftei și soția lui, femeia care i-a fost aproape la fiecare pas, Monica, formează cuplul cu cea mai lungă relație din acest an!

În clipa în care noi ne-am unit în fața lui Dumnezeu, am simțit că putem avea o familie cu adevărat”, povestește Doroftei, amintindu-și de clipa în care a decis că viața lui se va schimba alături de Monica. ”Anii peste care am trecut, vorbesc pentru noi”, a mai adăugat acesta, ținând să menționeze și că doar împreună cu soția lui, ”am învățat ce înseamnă o familie, cu adevărat”.

Monica știe și ea că viața ar fi fost mai dură, dacă nu ar fi fost la fiecare pas alături de Leonard, omul care i-a devenit soț și familie de atât de mulți ani: ”suntem puternici împreună, oricât ar fi de greu, când ne avem unul pe celălalt, nu ne stă nimic în cale”.

Articolul continuă după reclamă

Despre ce povestește marele campion român, atunci când face trimitere la ”cel mai frumos lucru pe care l-am realizat în viață”, cum a apărut iubirea între cei doi și multe alte detalii emoționante, doar în cadrul interviului.

Nu ratați materialele în exclusivitate despre Power Couple la Antena 1, luni și marți seara, la miezul nopții, sau oricând, după difuzare, pe AntenaPLAY!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Media » Leonard și Monica Doroftei, înainte de Power Couple, povești despre relația lor: "Când ne avem unul pe celălalt, nu ne stă nimic în cale"