O nouă săptămână începe, în această seară, la Survivor cu o miză mare pentru ambele triburi
Trei luni de competiție. Trei luni de la momentul în care membrii a două triburi au învățat că viața poate fi complet diferită față de ceea ce știau până în prezent. Trei luni de la clipa în care cei de acasă i-au descoperit și au început să trăiască alături de ei cea mai puternică experiență. Survivor continuă diseară, de la ora 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY cu startul unei noi săptămâni care va scoate la iveală putere, motivație și dorință de a merge până la capăt. Totul începe cu o luptă pentru recompensă.
După ce au fost învinși pentru a șasea oară la rând jocul pentru Imunitate, Războinicii au pierdut-o, după Duel, pe Profa de mate, iar ecourile se vor resimți și în această seară. ”Am avut parte de o nouă experiență. Voturile au fost foarte previzibile”, va spune Ramona. În ciuda faptului că ea era sigură că va ajunge la luptă pentru locul în show, colegii vor admite că au fost surprinși de scorul final. ”Nu mă așteptam, sincer să fiu. Ramona a fost mai motivată”, va povesti Lucian.
Cu toate acestea, Ramona va anunța că acest moment a schimbat-o fundamental. ”M-a schimbat duelul ăsta. Sunt mândră de mine”, va mai puncta ea, înainte de startul unei noi etape.
Prima miză va fi o recompensă importantă – care va îmbina ieșitul din camp cu mâncarea atât de dorită. ”M-am trezit dornică de o recompensă, pe care sper să o câștigăm”, va zice Bianca Giurcanu. Vor reuși Faimoșii să câștige și să depășească această probă pe care au pierdut-o în urmă cu o săptămână?
Și colegul ei, Ceanu, va ține să sublinieze cât de mult își doresc el și colegii să învingă: ”consider că recompensele, din punctul acesta, sunt mult mai importante pentru psihicul nostru”.
Cine se va impune? Cine va începe cu o înfrângere și cu multe calcule pentru următoarele jocuri? Toate răspunsurile în doar câteva ore.
Nu ratați nicio ediție Survivor! Show-ul poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 20:30, sâmbătă și duminică, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
